CAPITOLUL IV
DESPRE PIERDEREA STĂRII CLERICALE

Can. 394 - Sacra hirotonire, odată primită în mod valid, nu poate fi niciodată anulată; un cleric îşi pierde totuşi starea clericală prin:
         1° sentinţă judecătorească sau decret administrativ, care declară invalidă sacra hirotonire;
         2° pedeapsa depunerii, impusă legitim;
         3° rescriptul Scaunului Apostolic sau, conform normei can. 397, al Patriarhului; acest rescript nu poate fi dat în mod licit de către Patriarh şi nu este dat nici de către Scaunul Apostolic diaconilor fără motive grave, iar cel privitor la preoţi fără motive foarte grave.

Can. 395 - (= 292) Clericul care, conform normei dreptului, îşi pierde starea clericală, pierde prin aceasta şi drepturile proprii stării clericale şi nu mai este ţinut la nici o obligaţie a statutului clerical, rămânând neschimbat însă can. 396; îi este interzisă exercitarea puterii ordinare, rămânând neschimbate cann. 725 şi 735, § 2; prin dreptul însuşi este privat de toate funcţiile, slujbele şi sarcinile şi de orice putere delegată.

Can. 396 - (= 291) Exceptând cazul în care sacra hirotonire a fost declarată invalidă, pierderea stării clericale nu comportă dispensa de obligaţia celibatului, care este acordată numai de Pontiful Roman.

Can. 397 - Patriarhul, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Biserici patriarhale sau, dacă este pericol în aşteptare, a Sinodului permanent, poate acorda pierderea stării clericale acelor clerici care au domiciliul sau cvasi-domiciliul în limitele teritoriului propriei Biserici patriarhale, care nu sunt obligaţi la celibat sau, dacă sunt ţinuţi, să nu ceară dispensă de la această obligaţie; în celelalte cazuri chestiunea va fi înaintată Scaunului Apostolic.

Can. 398 - (cf 293) Cel ce a pierdut starea clericală prin rescriptul Scaunului Apostolic poate fi admis din nou în rândul clericilor numai de către Scaunul Apostolic; însă, cine a obţinut pierderea stării clericale de la Patriarh, poate fi din nou admis între clerici şi de către Patriarh.

Can. 399 - (cf 207 § 2) Prin numele de laici se înţeleg, în acest Cod, credincioşii creştini cărora le este proprie şi specială particularitatea lumească şi care, trăind în lume, participă la misiunea Bisericii, dar nu sunt nici constituiţi în sacra hirotonire şi nici înscrişi în starea călugărească.