Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
CCEO IntraText CT - Text |
|
|
TITLUL
XII CAPITOLUL
I Art.
I Can. 410 - (573) Starea călugărească este un mod stabil de viaţă comună într-un oarecare institut aprobat de Biserică, în care credincioşii creştini, urmându-l mai îndeaproape pe Hristos, Învăţătorul şi Exemplul Sfinţeniei, sub acţiunea Spiritului Sfânt, sunt consacraţi, în baza unui titlu nou şi special, prin voturile publice ale ascultării, castităţii şi sărăciei, pe care să le respecte sub un Superior legitim, conform normei statutelor, renunţă la lume şi se dedică în totalitate dobândirii perfecţiunii carităţii perfecte în serviciul Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru edificarea Bisericii şi mântuirea lumii ca semne care prevestesc gloria cerească. Can. 411 - (574 § 1) Starea călugărească va fi încurajată şi promovată de către toţi. 1° Despre dependenţa călugărilor de Episcopul eparhial, de Patriarh, de Scaunul Apostolic Can. 412 - § 1. (cf 590) Toţi
călugării sunt supuşi Pontifului Roman ca Superior suprem
şi au obligaţia de a i se supune şi în virtutea votului
ascultării. Can. 413 - (cf 589) În privinţa conducerii interne şi disciplinei călugăreşti, institutele călugăreşti, dacă dreptul nu prevede altfel, dacă sunt de drept pontifical, sunt supuse imediat şi exclusiv Scaunului Apostolic; însă, dacă sunt de drept patriarhal sau eparhial, sunt supuse imediat Patriarhului sau Episcopului eparhial, rămânând neschimbat can. 418, § 2. Can.
414 - § 1. (cf 595) În privinţa
mănăstirilor şi a congregaţiilor de drept eparhial,
Episcopul eparhial are competenţa: Can.
415 - § 1. (678 § 1) Toţi călugării sunt
supuşi puterii Ierarhului locului în ceea ce priveşte
celebrarea publică a cultului divin, predicarea cuvântului lui
Dumnezeu poporului, educarea călugărească şi morală a
credincioşilor creştini şi mai ales a copiilor, formarea
catehetică şi liturgică, demnitatea stării clericale,
precum şi diferitele opere care se referă la apostolat. Can. 416 - (cf 678 § 3) Patriarhii, şi de asemenea Ierarhii locului, vor promova întâlnirile cu Superiorii călugărilor la timpul stabilit şi ori de câte ori consideră oportun, pentru ca, împreunându-şi părerile, să acţioneze în concordanţă cu privire la operele de apostolat exercitate de către membri. Can. 417 - (cf 683 § 2) Dacă s-au strecurat abuzuri în casele institutelor de drept patriarhal sau pontifical, ori în bisericile acestora, iar Superiorul a neglijat să ia măsuri, după ce a fost admonestat de către Ierarhul locului, acelaşi Ierarh al locului are obligaţia să înainteze imediat cazul autorităţii căreia îi este supus imediat acelaşi institut. 2° Despre Superiorii şi despre membrii institutelor călugăreşti Can. 418 - § 1. (620) Superiorii
majori sunt: Preşedintele confederaţiei monastice, Superiorul
mănăstirii sui iuris, Superiorul general al ordinului sau al
congregaţiei; Superiorul provincial, vicarii acestora şi alţii,
care au putere asemănătoare provincialilor, şi de asemenea cei
care, dacă lipsesc cei de mai sus, le urmează între timp
în mod legitim în funcţie. Can.
419 - § 1. (592 § 1) Preşedintele confederaţiei
monastice, Superiorul mănăstirii sui iuris neconfederate şi
Superiorul general al ordinului sau al congregaţiei trebuie să
trimită cel puţin la fiecare cinci ani autorităţii
căreia îi sunt imediat supuşi, o relatare privind starea
institutului pe care îl conduc, după formula stabilită de
aceeaşi autoritate. Can.
420 - § 1. (628 § 1) Superiorii majori pe care tipicul
mănăstirii sau statutele ordinului sau congregaţiei îi
desemnează la sarcina de vizitator, la timpul fixat de acestea, vor vizita
personal sau prin alţii, dacă sunt împiedicaţi în
mod legitim, toate casele supuse lor. Can. 421 - (cf 619) Superiorii au obligaţia gravă să se îngrijească astfel încât membrii încredinţaţi lor să-şi conformeze viaţa după tipic sau statutele proprii; Superiorii îi vor ajuta pe membri prin exemplu şi îndemnuri pentru a-şi atinge scopul stării călugăreşti, se vor îngriji în mod corespunzător de nevoile lor personale, se vor îngriji şi îi vor cerceta cu râvnă pe cei bolnavi, îi vor certa pe cei neastâmpăraţi, îi vor mângâia pe cei slabi de suflet, vor fi răbdători faţă de toţi. Can.
422 - § 1. (627) Superiorii vor avea un consiliu permanent
constituit conform normei tipicului sau statutelor, de a cărui operă
se vor folosi în exercitarea funcţiilor lor; în cazurile
prescrise de drept sunt obligaţi să ceară
consimţământul sau sfatul lor, conform normei can. 934. Can. 423 - (634 § 1) Mănăstirea, confederaţia monastică, ordinul şi congregaţia, provinciile lor şi casele legitim înfiinţate, sunt prin dreptul însuşi persoane juridice; tipicul sau statutele pot însă exclude sau restrânge capacitatea lor de a dobândi, de a poseda, de a administra sau de a înstrăina bunurile temporare. Can. 424 - (635 § 2) În tipic sau în statute se vor stabili normele privitoare la folosirea şi administrarea bunurilor, pentru a favoriza, exprima şi ocroti propria sărăcie. Can. 425 - Bunurile temporare ale institutelor călugăreşti sunt reglementate de cann. 1007 - 1054, exceptând cazul în care dreptul comun prevede altfel sau rezultă altfel din natura lucrurilor. Can. 426 - Călugării, toţi şi fiecare în parte, Superiorii şi supuşii, trebuie nu numai să respecte cu fidelitate şi integral voturile pe care le-au depus, ci şi să-şi conformeze viaţa după tipic sau statute, respectând cu fidelitate spiritul şi intenţiile fondatorilor, şi astfel să tindă la perfecţionarea stării lor. Can. 427 - (cf 672) Călugării, toţi şi fiecare în parte, sunt legaţi de obligaţiile prescrise pentru clerici prin dreptul comun, exceptând cazul în care dreptul prevede altfel sau rezultă altfel din natura lucrurilor. Can. 428 - (266 § 2) Un membru cu voturi perpetue este înscris în institutul călugăresc ca şi cleric prin hirotonirea diaconală sau, în cazul unui cleric deja înscris într-o eparhie, prin profesiunea perpetuă. Can. 429 - Scrisorile călugărilor trimise Superiorilor lor, precum şi Ierarhului locului, Patriarhului, Legatului Pontifului Roman şi Scaunului Apostolic, şi tot astfel scrisorile pe care le primesc de la aceiaşi, nu sunt supuse nici unei inspecţii. Can. 430 - Nu este licit să se confere călugărilor titluri ale unor demnităţi sau funcţii pur onorifice, exceptând cazul în care, dacă tipicul sau statutele o permit, este vorba de titlurile funcţiilor de Superiori majori pe care călugării le-au exercitat deja. Can.
431 - § 1. Un călugăr, din momentul primei
profesiuni, fără consimţământul scris dat de
către propriul Superior major, nu poate fi promovat la o demnitate sau la
o funcţie în afara propriului institut, cu excepţia celor pe
care le conferă Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale prin intermediul
alegerii, şi rămânând neschimbat can. 89, § 2; după
îndeplinirea sarcinii trebuie să se întoarcă la
mănăstire, la ordin sau la congregaţie. Can. 432 - (= 706 § 3) Mănăstirea dependentă, casa sau provincia unui institut călugăresc ale oricărei Biserici sui iuris, chiar şi ale Bisericii latine, care sunt înscrise cu consimţământul Scaunului Apostolic la o altă Biserică sui iuris, trebuie să respecte dreptul acestei Biserici, rămânând neschimbate prescrierile tipicului sau ale statutelor, care privesc conducerea internă a aceluiaşi institut şi privilegiile acordate de Scaunul Apostolic.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |