Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
CCEO IntraText CT - Text |
|
|
Art.
II Can. 433 - § 1. Se numeşte
mănăstire o casă călugărească în care
membrii tind spre perfecţiunea evanghelică respectând regulile
şi tradiţiile vieţii monastice. Can. 434 - (589) O mănăstire este de drept pontifical dacă este întemeiată de Scaunul Apostolic sau a fost recunoscută ca atare printr-un decret al aceluiaşi; este de drept patriarhal dacă este stavropighie; este de drept eparhial dacă este întemeiată de Episcop şi nu a obţinut decretul de recunoaştere din partea Scaunului Apostolic. 1° Despre înfiinţarea şi desfiinţarea mănăstirilor Can. 435 - § 1. Episcopul eparhial
este cel care înfiinţează o mănăstire sui iuris
după consultarea Patriarhului, în limitele teritoriului Bisericii
patriarhale sau, în celelalte cazuri, după consultarea Scaunului
Apostolic. Can.
436 - § 1. Orice mănăstire sui iuris poate avea
mănăstiri dependente, dintre care unele sunt filiale dacă, prin
însuşi actul de întemeiere sau prin decretul dat după
tipic, pot aspira la condiţia de mănăstire sui iuris; altele
în schimb sunt auxiliare. Can.
437 - § 1. (cf 611) Licenţa pentru
înfiinţarea unei mănăstiri, chiar dependentă, atrage
după sine dreptul de a avea o biserică şi de a
săvârşi slujirile sacre, precum şi de a exercita opere de
pietate, care, conform normei tipicului, sunt proprii mănăstirii,
rămânând neschimbate clauzele legitim anexate. Can.
438 - § 1. În limitele teritoriului Bisericii pe
care o conduce, patriarhul are dreptul, din motive grave, să
desfiinţeze o mănăstire sui iuris sau filiala de drept eparhial
ori stavropighie, cu consimţământul Sinodului permanent şi
la cererea sau, după consultarea Episcopului eparhial, dacă
mănăstirea este de drept eparhial, şi după consultarea
Superiorului mănăstirii sau a Preşedintelui confederaţiei, dacă
mănăstirea este confederată, rămânând
neschimbat recursul suspensiv la Pontiful Roman. Can.
439 - § 1. Mai multe mănăstiri sui iuris din
aceeaşi eparhie supuse Episcopului eparhial, pot constitui o
confederaţie cu consimţământul scris al aceluiaşi
Episcop eparhial care aprobă statutele confederaţiei. Can.
440 - § 1. Agregarea unei mănăstiri sui iuris
care nu este confederată şi separarea uneia confederate de
confederaţie este rezervată aceleaşi autorităţi de
care aminteşte can. 439. 2° Despre Superiorii mănăstirilor, Sinaxe şi economi Can. 441 - § 1. (596 § 1) În
mănăstiri, Superiorii şi Sinaxele au acea putere care este
determinată de dreptul comun şi de tipic. Can. 442 - Rămânând neschimbat tipicul mănăstirii sui iuris care poate pretinde mai mult, pentru ca cineva să fie apt să-şi asume funcţia de Superior al unei mănăstiri sui iuris se cere să fi depus profesiunea perpetuă, să aibă cel puţin zece ani de la profesiune şi să fi împlinit patruzeci de ani. Can.
443 - § 1. (cf 625) Superiorul mănăstirii sui
iuris este ales în Sinaxă, întrunită conform normelor
tipicului şi respectându-se cann. 947-960, rămânând
neschimbat dreptul Episcopului eparhial de a prezida personal sau prin
altcineva Sinaxa de alegere. Can.
444 - § 1. (cf 624 § 1) Funcţia de superior al unei
mănăstiri sui iuris se atribuie pe timp nedeterminat, dacă
tipicul nu prevede altfel. Can. 445 - (626) Membrii Sinaxei de alegere vor face tot posibilul pentru a-i alege pe cei pe care, în Domnul, îi recunosc într-adevăr demni şi potriviţi în funcţia de Superior, şi se vor abţine de la orice abuz şi mai ales de la a-şi procura voturi atât pentru sine cât şi pentru alţii. Can. 446 - (629) Superiorul va locui în mănăstirea proprie şi nu o va părăsi decât conform normei tipicului. Can.
447 - § 1. (cf 636) Pentru administrarea bunurilor
temporare, în mănăstire va exista un econom, care
îşi va îndeplini funcţia sub conducerea Superiorului. 3° Despre admiterea în mănăstirea sui iuris şi despre noviciat Can. 448 - Pentru ca cineva să fie admis într-o mănăstire sui iuris se cere să fie mişcat de intenţie dreaptă (cf 597 § 1), să fie capabil să conducă viaţa monastică şi să nu deţină vreun impediment stabilit de drept. Can. 449 - (cf 597 § 2) Înainte de a fi admis la noviciat, candidatul trebuie să petreacă în mănăstire un timp determinat de tipic, sub grija specială a unui membru experimentat. Can.
450 - (cf 643 § 1) Rămânând neschimbate
prescrierile tipicului care pretind şi altele, nu pot fi admişi
în mod valid la noviciat: Can. 451 - Nimeni nu poate fi admis în mod licit la noviciatul unei mănăstiri al unei alte Biserici sui iuris fără permisiunea Scaunului Apostolic, decât dacă este vorba de un candidat care a fost destinat unei mănăstiri dependente, despre care vorbeşte can. 432, al propriei Biserici. Can.
452 - § 1. (cf 644) Clericii înscrişi
într-o eparhie nu pot fi admişi în mod licit la noviciat
decât după consultarea Episcopului eparhial propriu; nici nu pot fi
admişi în mod licit dacă Episcopul eparhial se opune pentru
că părăsirea [eparhiei] provoacă o daună gravă
sufletelor, care altfel nu poate fi nicicum evitată, sau dacă este
vorba de cei care, fiind destinaţi hirotonirilor sacre în
mănăstire, deţin vreun impediment stabilit de drept. Can.
453 - § 1. (<> 641) Superiorul mănăstirii
sui iuris este cel care va admite la noviciat, după ce a consultat
consiliul său. Can. 454 - În tipic vor fi precizate nomele referitoare la zestre, dacă e cerută, pe care candidaţii o vor pune la dispoziţie şi va fi administrată sub supravegherea specială Ierarhului locului, precum şi cele referitoare la restituirea integrală a zestrei, fără câştigurile realizate deja din aceasta, celui care, din orice motiv, părăseşte mănăstirea. Can. 455 - Noviciatul începe prin îmbrăcarea hainei monastice sau printr-un alt mod prescris de tipic. Can.
456 - § 1. Mănăstirea sui iuris poate avea
propriii novici, care sunt iniţiaţi în viaţa
călugărească în aceeaşi mănăstire, sub
conducerea unui membru potrivit. Can.
457 - § 1. (cf 648 § 1) Noviciatul, pentru a fi valid,
trebuie să se facă pe un timp de trei ani integrali şi
neîntrerupţi; în mănăstirile în care
însă profesiunea temporară premerge profesiunii perpetue, este
suficient un an de noviciat. Can.
458 - § 1. (<> 648 § 3) La formarea novicilor se va
numi ca magistru, conform normei tipicului, un membru care se distinge prin
prudenţă, caritate, pietate, ştiinţă şi
respectarea vieţii monastice şi are cel puţin zece ani de
profesiune. Can.
459 - § 1. În timpul noviciatului incumbă
fără întrerupere ca, sub conducerea magistrului, novicele
să fie format prin studierea tipicului, prin meditaţii pioase şi
rugăciune stăruitoare, însuşindu-şi în mod
temeinic ceea ce ţine de voturi şi de virtuţi, prin
exerciţii potrivite pentru extirparea viciilor, pentru stăpânirea
pornirilor naturale şi pentru dobândirea virtuţilor. Can. 460 - Novicele nu poate renunţa în mod valid, în nici un fel, la bunurile sale, nici nu le poate supune obligaţiilor [=ipotecă], rămânând neschimbat can. 467, § 1. Can.
461 - § 1. (653 § 1) Novicele poate părăsi
în mod liber mănăstirea sui iuris, sau poate fi demis de
către Superior sau de către Sinaxă dintr-o cauză
justă, conform tipicului. 4° Despre consacrarea sau profesiunea monastică Can.
462 - § 1. (cf 654) Starea monastică este
asumată definitiv prin profesiunea perpetuă, în care sunt
cuprinse cele trei voturi perpetue: al ascultării, al castităţii
şi al sărăciei. Can. 463 - În ceea ce priveşte diferitele grade ale profesiunii monastice, se va respecta tipicul mănăstirii, rămânând neschimbată valoarea juridică a profesiunii, conform dreptului comun. Can.
464 - (656) Pentru validitatea profesiunii monastice
perpetue se cere ca: Can. 465 - Cele prescrise de dreptul comun cu privire la profesiunea temporară, sunt valabile şi pentru mănăstirile în care, conform tipicului, această profesiune precede profesiunea perpetuă. Can. 466 - Profesiunea monastică perpetuă duce la invaliditatea actelor contrare voturilor, dacă actele pot fi anulate. Can.
467 - § 1. (cf 668 § 4) Candidatul la profesiunea
monastică perpetuă trebuie în termen de şaizeci de zile
înaintea profesiunii să renunţe la toate bunurile pe care le
are în acel moment, în favoarea cui doreşte, cu condiţia
că va urma profesiunea; renunţarea făcută înaintea
acestui termen este nulă prin dreptul însuşi. Can.
468 - § 1. (cf 668 § 5) Orice bun temporar primit care-i
parvine sub orice titlu membrului, după profesiunea perpetuă, este
dobândit de mănăstire. Can. 469 - (cf 266 § 2) Odată emisă profesiunea perpetuă, membrul îşi pierde prin dreptul însuşi orice funcţie, dacă are vreuna, precum şi propria eparhie, şi pe lângă aceasta este ataşat mănăstirii cu drepturi depline. Can. 470 - Documentul de emitere a profesiunii perpetue, semnat de membrul însuşi şi de către cel care a primit profesiunea, chiar şi prin delegaţie, va fi păstrat în arhiva mănăstirii; Superiorul propriei mănăstiri sui iuris trebuie să-l înştiinţeze despre aceasta cât mai repede pe parohul la care este înregistrat botezul membrului. 5° Despre formarea membrilor şi despre disciplina monastică Can.
471 - § 1. (cf 659 § 1) Modalitatea formării
membrilor va fi determinată în tipic astfel încât
aceştia să fie stimulaţi mereu să ajungă cât mai
deplin la sfinţenia vieţii şi să-şi
desăvârşească înzestrările naturale prin
studierea doctrinei sfinte şi prin dobândirea culturii umaniste
după nevoile timpurilor şi astfel să devină mai apţi
pentru practicarea artelor şi a operelor asumate legitim de către
mănăstire. Can. 472 - (cf 1019 § 1) Superiorul mănăstirii sui iuris poate da membrilor săi cu voturi perpetue, conform normei tipicului, scrisorile de demitere pentru sacra hirotonire; aceste scrisori vor fi trimise Episcopului eparhial al locului unde este situată mănăstirea, chiar şi dacă este dependentă, sau dacă este vorba de o mănăstire stavropighie, Episcopului desemnat de către Patriarh. Can.
473 - § 1. (cf 663) În fiecare mănăstire
se vor celebra zilnic laudele divine, conform tipicului şi obiceiului
legitim; de asemenea se va celebra în fiecare zi Divina Liturghie, cu
excepţia zilelor excluse de către prescrierile cărţilor
liturgice. Can.
474 - § 1. (664) Membrii mănăstirilor vor primi
des, conform normei tipicului, sacramentul penitenţei. Can.
475 - § 1. (cf 630 § 3 e 969 § 2) În fiecare
mănăstire, în funcţie de numărul membrilor, vor fi
desemnaţi de către însuşi Superiorul mănăstirii
mai mulţi părinţi spirituali şi confesori, dacă este
vorba despre preoţi-monahi ai aceleiaşi mănăstiri,
înzestraţi cu facultatea de a administra sacramentul
penitenţei; altfel [vor fi desemnaţi] de către Ierarhul locului
după ce l-a audiat pe Superiorul mănăstirii sui iuris, care
în prealabil trebuie să se consulte cu comunitatea interesată. Can. 476 - (669) Membrii mănăstirii, atât în mănăstire cât şi în afara ei, vor purta haina monastică prescrisă de propriul tipic. Can.
477 - § 1. (667) În mănăstire se va
respecta clauzura în modul prescris de tipic, rămânând
neschimbat dreptul Superiorului de a admite, sub formă de act şi
dintr-o cauză gravă, în părţile supuse clauzurii
persoane de alt sex, în afară de cele care pot intra în
clauzură, conform tipicului. Can. 478 - (665 § 1) Superiorul mănăstirii poate permite membrilor să petreacă în afara mănăstirii un timp determinat de tipic; pentru absenţa ce depăşeşte un an, dacă nu intervine din cauza studiilor sau a bolii, se cere permisiunea autorităţii căreia îi este supusă mănăstirea. Can. 479 - (cf 778) Dacă, după judecata Ierarhului locului, pentru formarea catehetică a poporului este necesar ajutorul mănăstirilor, toţi Superiorii solicitaţi de acelaşi Ierarh trebuie să îl dea poporului, personal sau prin altcineva, în propriile biserici. Can. 480 - (<> 520 § 1) În biserica unei mănăstiri nu poate fi întemeiată o parohie, iar monahii nu pot fi numiţi parohi, fără consimţământul Patriarhului în limitele teritoriului Bisericii pe care o conduc, sau al Scaunului Apostolic în celelalte cazuri. 6° Despre pustnici Can. 481 - (cf 603) Pustnicul este un membru al unei mănăstiri sui iuris care se dedică în întregime contemplării celor cereşti şi se separă total de oameni şi de lume. Can. 482 - Pentru a începe în mod legitim viaţa de pustnic, se cere ca membrul să fi obţinut permisiunea din partea Superiorului mănăstirii sui iuris căreia îi aparţine, cu consimţământul consiliului său, şi să-şi fi petrecut viaţa în mănăstire cel puţin şase ani, socotiţi din la ziua profesiunii perpetue. Can. 483 - Locul în care trăieşte pustnicul va fi desemnat de către Superiorul mănăstirii şi va fi separat în mod special de lume şi de celelalte părţi ale mănăstirii; dacă însă locul este în afara incintei mănăstirii, se cere şi consimţământul scris al Episcopului eparhial. Can. 484 - Pustnicul depinde de Superiorul mănăstirii şi este obligat de canoanele referitoare la călugări şi de tipicul mănăstirii, ori de câte ori acestea se pot împăca cu viaţa de pustnic. Can. 485 - Superiorul mănăstirii sui iuris, cu consimţământul consiliului său, poate pune capăt vieţii de pustnic, pentru un motiv just, chiar contra voinţei pustnicului. 7° Despre mănăstirea stavropighie Can.
486 - § 1. Patriarhul, după consultarea Episcopului
eparhial şi cu consimţământul Sinodului permanent, pentru
un motiv grav, poate acorda starea de mănăstire stavropighie, prin
însuşi actul înfiinţării, unei mănăstiri
sui iuris. 8° Despre trecerea la o altă mănăstire Can.
487 - § 1. (cf 684-685) Un membru nu poate trece de la o
mănăstire sui iuris la alta ce aparţine aceleiaşi
confederaţii fără consimţământul scris al
Preşedintelui confederaţiei. Can.
488 - § 1. Cel care trece la altă mănăstire
sui iuris ce aparţine aceleaşi confederaţii nici nu va mai face
noviciatul şi nici nu va emite o nouă profesiune, şi din ziua
trecerii îşi pierde drepturile şi este dezlegat de
obligaţiile faţă de mănăstirea anterioară,
îşi însuşeşte drepturile şi obligaţiile
celeilalte şi, dacă este cleric, va fi înscris în aceasta
ca şi cleric. 9° Despre exclaustrare şi despre părăsirea mănăstirii Can.
489 - § 1. (cf 686 § 1) Indultul de exclaustrare dintr-o
mănăstire sui iuris nu poate fi acordat unui membru cu voturi
perpetue, la cererea aceluiaşi membru, decât de autoritatea
căreia îi este supusă mănăstirea, după ce l-a
audiat pe Superiorul mănăstirii sui iuris împreună cu
consiliul său. Can. 490 - (686 § 3) La cererea Superiorului mănăstirii sui iuris, cu consimţământul consiliului său, exclaustrarea poate fi impusă de către autoritatea căreia îi este supusă mănăstirea, din motive grave, respectând echitatea şi caritatea. Can. 491 - (687) Membrul exclaustrat rămâne legat voturilor şi este ţinut de celelalte obligaţii ale profesiunii monastice care sunt compatibile cu starea sa; trebuie să depună haina monastică; pe timpul exclaustrării este lipsit de voce activă şi pasivă; în locul Superiorului propriei mănăstiri, este supus, şi în virtutea votului ascultării, Episcopului eparhial al locului în care locuieşte. Can.
492 - § 1. (691) Membrul cu voturi perpetue nu va cere
indultul de a părăsi mănăstirea şi de a reveni la
viaţa lumească decât din motive foarte grave,
cântărite cu atenţie în faţa Domnului; cererea o va
înainta Superiorului mănăstirii sui iuris care,
împreună cu votul său şi al consiliului său, le va
trimite Scaunului Apostolic. Can.
493 - § 1. (692) Indultul de a părăsi
mănăstirea şi de a reveni la viaţa lumească,
acordată în mod legitim şi comunicată membrului, dacă
actul prin care i s-a adus la cunoştinţă nu a fost respins de către
membrul însuşi, prin dreptul însuşi aceasta atrage
după sine dispensa de la voturi şi de la toate obligaţiile
izvorâte din profesiune, nu însă şi de cele anexate
sacrei hirotoniri, dacă membrul este constituit în hirotonirea
sacră. Can.
494 - § 1. (<> 693) Monahul cu voturi perpetue
şi constituit în hirotonirea sacră, dacă a obţinut
indultul de a părăsi mănăstirea şi de a reveni la
viaţa lumească, nu poate exercita sacra hirotonire până
când nu găseşte un Episcop eparhial binevoitor care să-l
primească. Can. 495 - (cf 665 § 2) Membrul care, după emiterea profesiunii lipseşte ilegitim din mănăstire, trebuie să se reîntoarcă la mănăstire fără întârziere; Superiorii trebuie să-l cerceteze cu grijă şi, dacă revine mişcat de o adevărată penitenţă, să-l primească; altfel, conform normei dreptului, îl vor pedepsi sau chiar îl vor demite. Can.
496 - § 1. (cf 688 § 2) Cel care în timpul
profesiunii temporare, având motive grave, vrea să
părăsească mănăstirea şi să revină la
viaţa lumească, va înainta cererea către Superiorul
mănăstirii sui iuris. 10° Despre demiterea monahilor Can.
497 - § 1. (694 § 1) Prin dreptul însuşi se
consideră demis din mănăstire membrul care: Can.
498 - § 1. (703) Membrul care este cauza fie a unui
iminent şi foarte grav scandal extern, fie a unei daune aduse
mănăstirii, poate fi dat afară imediat de către Superiorul
mănăstirii sui iuris, cu consimţământul consiliului
său, depunând imediat haina monastică. Can. 499 - (cf 688 § 2) În timpul profesiunii temporare, membrul poate fi demis de către Superiorul mănăstirii sui iuris, cu consimţământul consiliului său, conform can. 552 §§ 2 şi 3, însă pentru ca demiterea să fie validă, trebuie să fie confirmată de către Episcopul eparhial sau, dacă dreptul particular prescrie astfel pentru mănăstirile situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, de către Patriarh. Can.
500 - § 1. (cf 699 § 1) Pentru demiterea unui membru cu
voturi perpetue, rămânând neschimbat can. 497, este competent
Preşedintele confederaţiei monastice sau Superiorul
mănăstirii sui iuris ce nu e confederată, având şi
unul şi altul consimţământul propriului consiliu, care,
în acest caz, pentru validitate, trebuie să fie compus,
împreună cu Superiorul, din cel puţin cinci membri, astfel
încât, dacă lipsesc sau sunt absenţi consilierii
ordinari, să fie chemaţi alţii, conform normei tipicului sau
statutelor confederaţiei; votarea însă trebuie să fie
secretă. Can.
501 - § 1. (cf 700) Decretul de demitere trebuie notificat
cât mai repede membrului interesat. Can. 502 - (cf 701) Prin demiterea legitimă, exceptând cea din can. 497, încetează prin dreptul însuşi toate legăturile şi obligaţiile izvorâte din profesiunea monastică şi, dacă membrul este constituit în hirotonirea sacră, trebuie respectat can. 494. Can.
503 - § 1. (= 702 § 1) Cel care a părăsit
legitim mănăstirea sau a fost demis legitim din aceasta, nu poate
pretinde nimic de la aceasta, pentru orice fel de operă prestată
în aceasta. Art.
III Can.
504 - § 1. Ordinul este o societate întemeiată
de autoritatea bisericească competentă, în care membrii,
deşi nu sunt monahi, emit o profesiune care este echivalată cu
profesiunea monastică. Can.
505 - § 1. (= 589) Un ordin este de drept pontifical
dacă a fost întemeiat de Scaunul Apostolic, sau dacă a fost
recunoscut ca atare printr-un decret al aceluiaşi; este de drept
patriarhal însă, dacă, după ce a fost întemeiat de
Patriarh, nu a obţinut decretul de recunoaştere din partea Scaunului
Apostolic. 1°
Despre înfiinţarea şi despre desfiinţarea Can.
506 - § 1. (579) Episcopul eparhial poate întemeia
numai congregaţii, însă nici pe acestea nu le va întemeia
decât după consultarea Scaunului Apostolic şi în plus,
dacă întemeierea se face în limitele teritoriului Bisericii
patriarhale, după consultarea Patriarhului. Can.
507 - § 1. (cf 616 § 2) Ordinul întemeiat în mod
legitim, chiar dacă este de drept patriarhal, şi chiar dacă
constă într-o singură casă, nu poate fi desfiinţat
decât de Scaunul Apostolic, căruia îi este rezervată
dispunerea bunurilor ordinului desfiinţat, rămânând
neschimbată voinţa donatorilor. Can.
508 - § 1. (621) Provincia indică o parte a
aceluiaşi ordin sau congregaţie care constă din mai multe case,
şi care este condusă direct de un Superior major. Can.
509 - § 1. (cf 609) Un ordin sau o congregaţie nu pot
înfiinţa în mod valid o casă decât cu
consimţământul scris al Episcopului eparhial; dacă este
vorba de înfiinţarea primei case a unui ordin sau congregaţii
de drept patriarhal, într-o eparhie oarecare, în limitele
teritoriului Bisericii patriarhale, se cere consimţământul
Patriarhului sau, în celelalte cazuri, al Scaunului Apostolic. Can. 510 - (cf 616) Casa unui ordin sau a unei congregaţii nu poate fi desfiinţată în mod valid decât cu consultarea Episcopului eparhial; în schimb, desfiinţarea casei unice a ordinului sau a congregaţiei este rezervată aceleiaşi autorităţi căreia îi revine suprimarea aceluiaşi ordin sau congregaţii, conform can. 507. 2° Despre Superiori, despre Sinaxe şi despre economi în ordine şi congregaţii Can.
511 - § 1. (cf 596 § 1) În ordine şi
congregaţii Superiorii şi Sinaxele au acea putere care este
determinată de dreptul comun şi de statute. Can.
512 - § 1. (631 § 1) Sinaxa generală, care este
autoritatea superioară conform normei statutelor, va fi compusă
astfel încât, reprezentând întregul ordin sau
congregaţie, să fie un semn adevărat al unităţii în
caritate. Can.
513 - § 1. (623) Pentru ca membrii să poată fi
numiţi sau aleşi în mod valid în funcţia de
Superior, se cere un timp corespunzător după profesiunea
perpetuă, ce trebuie să fie determinat în statute, care trebuie
să fie de cel puţin zece ani socotiţi de la prima profesiune,
dacă este vorba de Superiorii majori. Can.
514 - § 1. (624 § 1) Superiorii vor fi constituiţi
pentru un timp determinat şi pe un spaţiu de timp convenabil,
dacă statutele nu prevăd altceva pentru Superiorul general. Can.
515 - § 1. (625 § 1) Superiorul general va fi desemnat
prin alegere, conform normei statutelor. Can.
516 - § 1. (cf 636 § 1) Pentru administrarea bunurilor
temporare, în ordine şi congregaţii, vor exista economi:
economul general care va administra bunurile întregului ordin sau
congregaţii, economul provincial pentru cele ale provinciei, economul
local pentru cele ale fiecărei case în parte; toţi aceştia
îşi îndeplinesc funcţia sub conducerea Superiorului. 3° Despre admiterea în ordine şi în congregaţii şi despre noviciat Can.
517 - § 1. (643 § 1 1°) Vârsta cerută pentru
admiterea validă în noviciatul ordinului sau congregaţiei este
de şaptesprezece ani împliniţi; referitor la celelalte
cerinţe pentru admiterea în noviciat se vor respecta cann. 448, 450,
452 şi 454. Can. 518 - Înainte de a fi admis la noviciat, candidatul trebuie să fie pregătit corespunzător, sub grija specială a unui membru experimentat, pentru un timp şi după modul determinat de statute. Can. 519 - (641) Dreptul de a admite candidaţii la noviciat le revine Superiorilor majori, conform normei statutelor, respectând can. 453 §§ 2. şi 3. Can. 520 - Noviciatul începe în modul prescris de statute. Can. 521 - (647 § 1) Întemeierea sediului de noviciat, schimbarea şi desfiinţarea sa, se face prin decretul Superiorului general, cu consimţământul consiliului său. Can.
522 - § 1. (647 § 2) Noviciatul, pentru a fi valid,
trebuie făcut în casa în care îşi are sediul
noviciatul; în cazuri speciale şi în mod excepţional,
prin concesia Superiorului general, cu consimţământul
consiliului său, noviciatul poate fi făcut în altă
casă a aceluiaşi ordin sau congregaţii, sub conducerea unui
membru experimentat care îndeplineşte rolul de magistru de novici. Can.
523 - § 1. (cf 648) Pentru validitatea noviciatului se
cere ca acesta să dureze un an integral şi continuu; absenţa mai
scurtă de trei luni, fie continuă, fie întreruptă, nu
afectează validitatea, însă, dacă timpul lipsit
depăşeşte cincisprezece zile, trebuie suplinit, chiar dacă
a fost dedicat completării formării novicilor prin exercitări
apostolice. Can.
524 - § 1. (cf 651 § 1) La formarea novicilor va fi numit
ca magistru, conform normei statutelor, un membru care se distinge prin
prudenţă, caritate, pietate, ştiinţă şi
respectarea stării călugăreşti, având cel puţin
zece ani de profesiune şi, dacă e vorba de un ordin sau o
congregaţie clericală, să fie constituit în hirotonirea
preoţească. Can.
525 - § 1. Cele prescrise în cann. 459 - 461 sunt
valabile şi pentru ordine şi congregaţii. 4° Despre profesiune în ordine şi congregaţii Can.
526 - § 1. (cf 655) Profesiunea temporară cu cele trei
voturi de ascultare, de castitate şi de sărăcie va fi emisă
pe o perioadă de timp determinată de statute. Can.
527 - (= 656) Pentru validitatea profesiunii temporare se
cere ca: Can. 528 - (cf 654) Membrul cu voturi temporare are aceeaşi obligaţie de a respecta statutele ca şi membrul cu voturi perpetue; este lipsit de voce activă şi pasivă, exceptând cazul în care statutele prevăd în mod expres altfel. Can.
529 - § 1. Prin profesiunea temporară actele contrare
voturilor devin ilicite dar nu invalide. Can. 530 - (668 § 1) În congregaţii, membrul va redacta în mod liber testamentul, care va fi valid chiar şi în dreptul civil, înaintea profesiunii perpetue. Can. 531 - Prin profesiune perpetuă membrul îşi asumă definitiv starea călugărească, pierde propria eparhie şi este ataşat cu drepturi depline ordinului sau congregaţiei. Can. 532 - (658 2°) Pentru validitatea profesiunii perpetue, pe lângă cele cerute de can. 464, se cere să fi fost precedată de profesiunea temporară, conform normei can. 526. Can. 533 - În ordine, profesiunea perpetuă se echivalează cu profesiunea perpetuă monastică, de aceea au valoare referitor la aceasta cann. 466 - 468. Can.
534 - În congregaţii: Can.
535 - § 1. Pentru emiterea oricărui fel de profesiune
se vor respecta prescrierile statutelor. 5° Despre formarea membrilor şi despre disciplina călugărească în ordine şi în congregaţii Can.
536 - § 1. (659 § 1) Modalitatea formării membrilor
este determinată în statute, respectând can. 471, § 1. Can.
537 - § 1. (1019 § 1) Superiorii majori pot da, conform
normei statutelor, scrisorile de demitere pentru sacra hirotonire membrilor cu
voturi perpetue. Can.
538 - § 1. (cf 663 § 3) În fiecare casă a
ordinelor şi a congregaţiilor se vor celebra laudele divine conform
normei statutelor şi a obiceiurilor legitime. Can.
539 - § 1. (630 § 2) Superiorii se vor îngriji ca
membrii să aibă la îndemână confesori
potriviţi. Can. 540 - (669) În ceea ce priveşte îmbrăcămintea membrilor, se vor respecta prescrierile statutelor, iar în afara caselor proprii, şi normele Episcopului eparhial. Can. 541 - (cf 667) Regulile privitoare la clauzură vor fi determinate în statutele fiecărui ordin sau congregaţie, conform caracterului propriu, rămânând neschimbat dreptul Superiorilor, chiar locali, de a permite altfel, pentru modalitatea de acţiune şi pentru o cauză justă. Can. 542 - Superiorii se vor îngriji ca membrii desemnaţi de ei, mai ales în eparhia în care locuiesc, dacă de către Ierarhul locului sau de către paroh se cere ajutorul lor pentru a se ocupa de nevoile credincioşilor creştini, să ajute benevol în interiorul şi în afara propriilor biserici, rămânând neschimbat specificul şi disciplina călugărească a institutului. Can. 543 - Membrul unui ordin sau congregaţii, care este paroh, rămâne legat de voturi şi este ţinut de celelalte obligaţii ale profesiunii şi de statute, ori de câte ori respectarea acestora se poate împăca cu obligaţiile funcţiei sale; în ceea ce priveşte disciplina călugărească, el rămâne supus Superiorului, iar în ceea ce priveşte funcţia de paroh, are aceleaşi drepturi şi obligaţii pe care le au ceilalţi parohi, şi în acelaşi fel este supus Episcopului eparhial. 6° Despre trecerea la un alt ordin sau congregaţie sau la o mănăstire sui iuris Can.
544 - § 1. (cf 684 § 1) În limitele teritoriului
Bisericii patriarhale, un membru poate trece în mod valid la un alt
institut călugăresc cu consimţământul scris al
Patriarhului şi cu consimţământul propriului Superior
general şi al Superiorului general al ordinului sau congregaţiei la
care vrea să treacă, ori, dacă e vorba de trecere la o
mănăstire, [cu consimţământul] Superiorului
mănăstirii sui iuris; pentru a da acest consimţământ,
Superiorii au nevoie de consimţământul prealabil al consiliului
lor sau, dacă e vorba de mănăstire, al Sinaxei. Can.
545 - § 1. (<> 684 § 4) Cel care face trecerea
trebuie să parcurgă întreg noviciatul, exceptând cazul
în care Superiorul general sau Superiorul mănăstirii sui iuris,
ambii cu consimţământul propriului lor consiliu, reduc perioada
de noviciat din cauza unor împrejurări speciale, însă nu
mai puţin de şase luni; în timpul noviciatului,
rămân valabile voturile, însă drepturile şi
îndatoririle particulare pe care membrul le-a avut în ordinul sau
congregaţia anterioară se suspendă, şi devine supus
Superiorilor şi magistrului de novici al noului institut
călugăresc, chiar şi în virtutea votului ascultării.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |