Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
CCEO IntraText CT - Text |
|
|
Art.
VI Can. 828 - § 1. (1108 § 1) Sunt valide
numai căsătoriile care se celebrează cu rit sacru în
faţa Ierarhului locului sau a parohului locului sau a unui sacerdot
căruia, de către unul sau celălalt, i-a fost conferită facultatea
de a binecuvânta căsătoria, şi a cel puţin doi
martori, dar în orice caz conform prescrierilor canoanelor care
urmează, şi rămânând neschimbate excepţiile la
care se referă cann. 832 şi 834, § 2. Can.
829 - § 1. (cf 1109) Ierarhul locului şi parohul
locului, după luarea în posesiune canonică a funcţiei,
atât timp cât deţin în mod legitim funcţia, binecuvântează
în mod valid o căsătorie în orice loc din limitele
teritoriului lor, fie că logodnicii le sunt supuşi, fie că nu le
sunt, cu condiţia ca măcar una dintre cele două părţi
să fie înscrisă în propria Biserică sui iuris. Can.
830 - § 1. (1111 § 1) Ierarhul locului şi parohul
locului, câtă vreme deţin în mod legitim funcţia,
pot conferi sacerdoţilor oricărei Biserici sui iuris, chiar şi
ai Bisericii latine, facultatea de a binecuvânta o anume
căsătorie în limitele teritoriului lor. Can.
831 - § 1. Ierarhul locului sau parohul locului
binecuvântează în mod licit căsătoria: Can.
832 - § 1. (1116 § 1) Dacă nu se poate avea sau
ajunge, fără un prejudiciu grav, la un sacerdot competent conform
normei dreptului, cei care au intenţia de a celebra o căsătorie
adevărată, o pot celebra valid şi licit chiar şi numai
în faţa martorilor: Can.
833 - § 1. Ierarhul locului poate conferi oricărui
sacerdot catolic facultatea de a binecuvânta căsătoria
credincioşilor creştini ai unei oarecare Biserici orientale
necatolice, care nu pot ajunge fără un prejudiciu grav la sacerdotul
propriei Biserici, dacă ei cer acest lucru spontan şi cu
condiţia să nu existe nimic care să împiedice celebrarea
validă şi licită a căsătoriei. Can.
834 - § 1. Forma prescrisă de drept pentru celebrarea
căsătoriei va fi respectată dacă cel puţin una sau
alta dintre părţile care celebrează căsătoria a fost
botezată în Biserica catolică sau este primită în
ea. Can. 835 - Dispensa de la forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei este rezervată Scaunului Apostolic sau Patriarhului, care o va acorda doar pentru un motiv grav. Can. 836 - (= 1119) Exceptând cazul de necesitate, în celebrarea căsătoriei se vor respecta prescrierile cărţilor liturgice şi obiceiurile legitime. Can.
837 - § 1. (1104 §§ 1-2) Pentru celebrarea validă a
căsătoriei este necesar ca părţile să fie prezente
simultan şi să-şi exprime în mod reciproc
consimţământul matrimonial. Can.
838 - § 1. (cf 1118 § 1) Căsătoria se va celebra
în biserica parohială sau, cu permisiunea Ierarhului locului sau a
parohului locului, într-un alt loc sacru; nu se poate celebra, în
schimb, în alte locuri decât cu permisiunea Ierarhului locului. Can. 839 - (= 1127 § 3) Este interzisă, înainte sau după celebrarea canonică, o altă celebrare călugărească a aceleiaşi căsătorii pentru a da sau a reînnoi consimţământul matrimonial, cum este, de asemenea, interzisă o celebrare călugărească în care sacerdotul catolic şi ministrul necatolic cer consimţământul părţilor. Can.
840 - § 1. (cf 1130) Permisiunea pentru o
căsătorie secretă poate fi acordată de Ierarhul locului
pentru un motiv grav şi urgent, şi comportă obligaţia gravă
a păstrării secretului din partea Ierarhului locului, a parohului, a
sacerdotului înzestrat cu facultatea de a binecuvânta
căsătoria, a martorilor şi a unuia dintre soţi, atunci
când celălalt nu consimte divulgarea. Can.
841 - § 1. (= 1121 §§ 1.3) Căsătoria fiind
celebrată, parohul locului unde s-a celebrat sau acela care îi
ţine locul, chiar dacă nici unul din cei doi nu a binecuvântat
căsătoria, va înregistra cât mai repede în
registrul căsătoriilor numele soţilor, al sacerdotului care a
dat binecuvântarea şi ale martorilor, locul şi ziua
celebrării căsătoriei, dispensa, dacă este cazul, de la
forma celebrării căsătoriei sau de la impedimente şi cine a
acordat-o, împreună cu impedimentul şi gradul său,
facultatea conferită pentru binecuvântarea căsătoriei,
precum şi celelalte lucruri, după modul prescris de propriul Episcop
eparhial. Can. 842 - (= 1123) În cazul în care căsătoria este validată pentru forul extern sau declarată nulă sau dezlegată în mod legitim altfel decât prin moarte, parohul locului unde s-a celebrat căsătoria trebuie să fie înştiinţat pentru a se nota faptul în registrele căsătoriilor şi botezaţilor.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |