Art. V
Despre vot şi despre jurământ

Can. 889 - § 1. (= 1191) Votul, adică promisiunea deliberată şi liberă făcută lui Dumnezeu privind un bine posibil şi mai bun, trebuie să fie îndeplinit prin virtutea religiei.
         § 2. Sunt capabili de vot toţi cei care au uzul raţiunii corespunzător, dacă dreptul nu le interzice.
         § 3. Votul făcut din frică gravă şi în mod injust impus sau prin înşelăciune, este nul prin dreptul însuşi.
         § 4. (= 1192 § 1) Votul este public dacă este acceptat de un Superior bisericesc legitim, în numele Bisericii, altfel este privat.

Can. 890 - (1193) Votul, prin el însuşi, nu obligă pe nimeni decât pe cel care l-a făcut.

Can. 891 - (= 1194) Votul încetează prin trecerea timpului fixat pentru îndeplinirea obligaţiei, prin schimbarea substanţială a materiei promise, prin lipsa condiţiei de care depinde votul sau a cauzei finale a aceluiaşi, prin dispensă, prin schimbare.

Can. 892 - (= 1195) Cel care are putere asupra materiei votului poate suspenda obligativitatea votului atâta timp cât îndeplinirea votului îi aduce prejudiciu.

Can. 893 - § 1. (1196) De voturile private îi poate dispensa, pentru cauze juste, cu condiţia să nu lezeze drepturile obţinute de alţii:
         1° pe proprii supuşi, oricare Ierarh, paroh şi Superior local al unui institut de viaţă consacrată, care are putere de conducere;
         2° pe ceilalţi credincioşi creştini ai propriei Biserici sui iuris, Ierarhul locului, cu condiţia ca aceştia să trăiască în limitele teritoriului eparhiei; la fel şi parohul locului în limitele teritoriului propriei parohii;
         3° pe cei care trăiesc zi şi noapte în casa unui institut de viaţă consacrată, Superiorul local, care are putere de conducere, şi Superiorul său major.
         § 2. Această dispensă, sub aceeaşi condiţie, dar numai pentru forul intern, poate fi acordată de orice confesor.

Can. 894 - (= 1198) Voturile făcute înaintea profesiunii călugăreşti se suspendă atâta timp cât cel care le-a făcut rămâne în mănăstire, în ordin sau în congregaţie.

Can. 895 - (<> 1199) Jurământul, adică invocarea Numelui divin ca mărturie a adevărului, poate fi prestat în faţa Bisericii numai în cazurile stabilite de drept; altfel nu produce nici un efect canonic.