Art. I
Despre renunţare

Can. 967 - (= 187) Cel care este responsabil de sine, poate renunţa la funcţie dintr-o cauză justă.

Can. 968 - (= 188) Renunţarea făcută din frică gravă şi injust provocată, prin înşelăciune, prin eroare substanţială sau prin simonie, este nulă prin dreptul însuşi.

Can. 969 - (cf 189) Renunţarea, pentru ca să aibă valoare, trebuie făcută în scris sau în prezenţa a doi martori, către autoritatea care are competenţa prevederii canonice a funcţiei despre care este vorba; dacă nu are nevoie de acceptare, are efect imediat.

Can. 970 - § 1. (cf 189 § 3) Renunţarea, care are nevoie de acceptare, are efect după ce acceptarea renunţării a fost intimată celui care a renunţat; dacă, însă, în decurs de trei luni nu a fost intimată celui care a renunţat acceptarea renunţării, renunţarea este lipsită de orice valoare.
         § 2. Renunţarea poate fi revocată de cel care renunţă numai înainte ca acceptarea să fi fost intimată.
         § 3. Autoritatea nu va accepta renunţarea care nu este întemeiată pe o cauză justă şi proporţională.

Can. 971 - Cel care a renunţat la funcţie poate obţine aceeaşi funcţie pentru alt titlu.