CAPITOLUL III
DESPRE CONTRACTE, MAI ALES DESPRE ÎNSTRĂINĂRI

Can. 1034 - (= 1290) Ceea ce dreptul civil al teritoriului în care s-a încheiat contractul stabileşte referitor la contracte, atât în general cât şi în special, precum şi referitor la plata acestora, se va respecta, cu aceleaşi efecte, prin dreptul canonic, şi în cazurile supuse puterii Bisericii.

Can. 1035 - § 1. (cf 1291 § 1) Pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti, care printr-o legitimă atribuire constituie patrimoniul stabil al unei persoane juridice, se cere:
         1° (= 1293) o cauză justă, cum ar fi necesitatea urgentă, utilitatea evidentă, pietatea, caritatea sau un motiv pastoral;
         2° evaluarea obiectului înstrăinării, făcută în scris de către experţi;
         3° în cazurile prevăzute de drept, consimţământul autorităţii competente dat în scris, fără de care înstrăinarea este invalidă.
         § 2. Se vor respecta şi celelalte precauţii prescrise de autoritatea competentă, pentru a fi evitată paguba Bisericii.

Can. 1036 - § 1. (cf 1292) Dacă valoarea bunurilor bisericeşti a căror înstrăinare se propune, este cuprinsă între suma minimă şi suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale sau de Scaunul Apostolic, se cere consimţământul:
         1° consiliului pentru probleme economice şi colegiului consilierilor eparhiali, dacă este vorba despre bunurile eparhiei;
         2° Episcopului eparhial, care are nevoie în acest caz de consimţământul consiliului pentru probleme economice şi al colegiului consilierilor eparhiali, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice supuse aceluiaşi Episcop eparhial;
         3° autorităţii determinate în tipic sau în statute, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice, care nu este supusă Episcopului eparhial.
         § 2. În Bisericile patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, însă nu dublul, se cere consimţământul:
         1° Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei eparhii situate în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, exceptând cazul în care dreptul particular al aceleiaşi Biserici prevede altfel;
         2° Episcopului eparhial, şi de asemenea al Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice supuse Episcopului eparhial, care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale;
         3° Patriarhului, dat cu consimţământul Sinodului permanent, dacă este vorba despre bunurile unei persoane juridice, care nu este supusă Episcopului eparhial, chiar de drept pontifical, care este situată în limitele teritoriului Bisericii patriarhale.
         § 3. În Bisericile patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte dublul sumei stabilite de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale şi dacă este vorba despre obiecte preţioase sau de ex-voto donate Bisericii, se va respecta § 2, însă Patriarhul are nevoie de consimţământul aceluiaşi Sinod.
         § 4. În celelalte cazuri se cere consimţământul Scaunului Apostolic, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma stabilită sau aprobată de însuşi Scaunul Apostolic, şi dacă este vorba de obiecte preţioase sau donate ex-voto Bisericii.

Can. 1037 - Pentru înstrăinarea bunurilor temporare ale Bisericii patriarhale sau ale eparhiei Patriarhului, Patriarhul are nevoie de:
         1° sfatul Sinodului permanent, dacă valoarea bunurilor este cuprinsă între suma minimă şi cea maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale şi dacă este vorba despre bunurile Bisericii patriarhale; dacă, însă, este vorba numai despre bunurile eparhiei Patriarhului, se va respecta can. 1036, § 1, n. 1;
         2° consimţământul Sinodului permanent, dacă valoarea bunurilor depăşeşte suma maximă stabilită de Sinodul Episcopilor Bisericii patriarhale, însă nu dublul acesteia;
         3° consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, dacă valoarea bunurilor depăşeşte dublul aceleiaşi sume şi dacă este vorba despre obiecte preţioase sau de cele donate ex-voto Bisericii.

Can. 1038 - § 1. (= 1292 § 4) Celor cărora li se cere sfatul prin drept, consimţământul sau confirmarea pentru înstrăinarea bunurilor bisericeşti, nu îşi vor da sfatul, consimţământul sau confirmarea fără ca înainte să se fi informat cu exactitate despre starea economică a persoanei juridice ale căror bunuri temporare se propun pentru înstrăinare, precum şi despre înstrăinările deja făcute.
         § 2. Sfatul, consimţământul sau confirmarea nu se consideră date, decât dacă în această cerere sunt exprimate înstrăinările făcute anterior.

Can. 1039 - Pentru orice înstrăinare se cere consimţământul celor interesaţi.

Can. 1040 - (= 1296) Dacă bunurile bisericeşti au fost înstrăinate contrar prescrierilor dreptului canonic, însă înstrăinarea este valabilă prin dreptul civil, autoritatea superioară a celui care a făcut o astfel de înstrăinare va decide, după o evaluare matură, dacă trebuie şi ce fel de acţiune să fie propusă, de către cine şi contra cui, pentru a revendica drepturile Bisericii.

Can. 1041 - (= 1298) Exceptând cazul în care chestiunea este de importanţă minimă, nu este permis ca bunurile bisericeşti să fie vândute sau închiriate propriilor administratori sau rudeniilor lor până la gradul al patrulea de consangvinitate sau de afinitate, fără licenţa specială dată de autoritatea de care aminteşte cann. 1036 şi 1037.

Can. 1042 - (= 1295) Canoanele 1035-1041 trebuie respectate nu numai în cazul înstrăinării, ci şi în orice problemă prin care se poate înrăutăţi condiţia patrimonială a persoanei juridice.