CAPITOLUL IV
DESPRE DORINŢELE PIOASE ŞI DESPRE FUNDAŢIILE DE PIETATE

Can. 1043 - § 1. (= 1299) Cel care, conform dreptului natural sau canonic, poate dispune în mod liber de bunurile sale, le poate lăsa pentru cauze pioase, fie printr-un act valabil între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii.
         § 2. În ultimele dorinţe spre binele Bisericii se vor respecta, dacă se poate, prescrierile dreptului civil; dacă acestea nu au fost respectate, moştenitorii vor fi admonestaţi despre obligaţia pe care o au de a îndeplini dorinţa testatorului.

Can. 1044 - (= 1300) Voinţa credincioşilor creştini care donează sau lasă, fie prin acte valabile între vii, fie printr-un act valabil din cauza morţii, bunurile lor pentru scopuri pioase, odată ce au fost acceptate în mod legitim, trebuie îndeplinită cu atenţie, chiar în ceea ce priveşte forma de administrare şi utilizare a bunurilor, rămânând neschimbat can. 1045.

Can. 1045 - § 1. (= 1301) Ierarhul este executorul tuturor dorinţelor pioase, atât cele valabile din momentul morţii, cât şi cele valabile între vii.
         § 2. În virtutea acestui drept, Ierarhul poate şi chiar trebuie să supravegheze, chiar prin vizită, ca dorinţele pioase să fie îndeplinite, iar ceilalţi executori, după ce şi-au îndeplinit sarcina, trebuie să dea socoteală despre aceasta.
         § 3. Clauzele contrare acestui drept al Ierarhului, anexate ultimelor dorinţe, se consideră ca şi cum nu ar fi adăugate.

Can. 1046 - § 1. (= 1302) Cel care primeşte prin încredinţare bunuri pentru scopuri pioase, fie prin act valabil între vii, fie prin act valabil din cauza morţii, trebuie să-l înştiinţeze pe Ierarhul propriu despre încredinţarea primită, indicându-i toate acele bunuri împreună cu îndatoririle anexate; dacă, însă, donatorul se opune în mod expres şi îi interzice întru totul să facă aceasta, nu va accepta încredinţarea.
         § 2. Ierarhul trebuie să pretindă ca bunurile încredinţate să fie puse în siguranţă şi să aibă grijă, conform normei can. 1045, § 2, ca dorinţa pioasă să fie realizată.
         § 3. Dacă este vorba despre bunuri încredinţate vreunui membru al unui institut călugăresc sau al unei societăţi de viaţă comună după model călugăresc, care sunt destinate bisericilor locului sau ale eparhiei, a credincioşilor creştini care au acolo domiciliul, sau pentru ajutorarea unor cauze pioase, Ierarhul amintit în §§ 1 şi 2 este Ierarhul locului.

Can. 1047 - § 1. (= 1303) De drept, fundaţiile de pietate sunt:
         1° fundaţiile de pietate autonome, adică totalitatea bunurilor destinate operelor de pietate, apostolatului sau carităţii spirituale sau temporare şi constituite ca persoană juridică de către autoritatea competentă;
         2° fundaţiile de pietate neautonome, adică bunurile materiale predate în orice fel unei persoane juridice cu îndatorire îndelungată, determinată de dreptul particular, vor realiza, din veniturile anuale, scopurile amintite la nr. 1.
         § 2. Bunurile temporare ale unei fundaţii neautonome, dacă au fost încredinţate unei persoane juridice supuse Episcopului eparhial, după trecerea timpului determinat, trebuie destinate institutului special despre care aminteşte can. 1021 § 1, dacă voinţa fondatorului nu a fost altfel manifestată în mod expres; altfel, ele sunt cedate aceleiaşi persoane juridice.

Can. 1048 - § 1. Fundaţiile autonome de pietate nu pot fi înfiinţate decât de Episcopul eparhial sau de o altă autoritate superioară.
         § 2. (1304 § 1) Pentru ca o fundaţie de pietate neautonomă să poată fi acceptată în mod valid de o persoană juridică, se cere consimţământul Ierarhului propriu dat în scris; Ierarhul, însă, nu îşi va da consimţământul înainte de a-şi da seama că persoana juridică va putea îndeplini noua îndatorire pe care şi-o asumă, precum şi îndatoririle deja asumate; acelaşi Ierarh va mai avea grijă ca veniturile să corespundă întru totul îndatoririlor anexate, conform obiceiului propriei Biserici sui iuris.
         § 3. Dreptul particular este cel care va determina celelalte condiţii, fără de care fundaţiile de pietate nu pot fi înfiinţate sau acceptate.

Can. 1049 - (cf 1305) Ierarhul care a înfiinţat o fundaţie de pietate sau care şi-a dat consimţământul pentru acceptarea unei fundaţii de pietate, va stabili imediat un loc sigur în care să fie depozitaţi banii şi bunurile mobile atribuite nominal în dotare, în scopul păstrării aceloraşi bani şi a câştigului din bunurile mobile şi să fie investiţi cât mai repede, cu grijă şi folos, după judecata prudentă a aceluiaşi Ierarh, după ce i-a consultat pe cei interesaţi şi pe consiliul competent, în favoarea fundaţiei însăşi, cu menţionarea expres determinată a îndatoririi.

Can. 1050 - (cf 1306 § 2) Un exemplar al documentului de fundaţie va fi păstrat în arhiva curiei eparhiale, celălalt în arhiva persoanei juridice.

Can. 1051 - § 1. (= 1307) Respectându-se cann. 1044-1046 şi 1031, se va redacta o listă cu îndatoririle ce incumbă fundaţiilor de pietate şi se va expune într-un loc vizibil, pentru ca obligaţiile de îndeplinit să nu fie date uitării.
         § 2. Va exista un registru pe care îl va păstra parohul sau rectorul bisericii, în care să fie adnotată fiecare îndatorire, îndeplinirea ei şi milosteniile.

Can. 1052 - § 1. (= 1308) Reducerea îndatoririi de a celebra Divina Liturghie este rezervată Scaunului Apostolic.
         § 2. Dacă în documentul de fundaţie este prescris în mod expres, Ierarhul poate reduce îndatoririle de a celebra Divina Liturghie, din cauza scăderii veniturilor.
         § 3. Episcopul eparhial are competenţa de a reduce, din cauza scăderii veniturilor, cât timp durează această cauză, în măsura ofertelor în vigoare legitime în eparhie, numărul celebrărilor Divinei Liturghii, dacă nu există vreo persoană care are obligaţia şi care s-ar putea constrânge eficient la mărirea ofertelor.
         § 4. Episcopul eparhial are, de asemenea, competenţa de a reduce datoria celebrării Divinei Liturghii, [datorie] care grevează asupra institutelor bisericeşti, dacă veniturile au devenit insuficiente pentru realizarea îndatoririlor ce se puteau obţine la data acceptării lor.
         § 5. (=) Puterea amintită în §§ 3 şi 4 o au şi Superiorii generali ai institutelor călugăreşti sau ai societăţilor de viaţă comună după model călugăresc, care sunt de drept pontifical sau patriarhal.
         § 6. Puterea amintită în §§ 3 şi 4, Episcopul eparhial o poate delega numai Episcopului coadjutor, Episcopului auxiliar, Protosincelului sau Sincelilor, orice subdelegare fiind exclusă.

Can. 1053 - (= 1309) Aceloraşi autorităţi amintite în can. 1052, le mai revine puterea de a transfera, dintr-o cauză justă, datoria de a celebra Divina Liturghie în zile sau institute diferite de cele stabilite în fondare.

Can. 1054 - § 1. (= 1310) Reducerea, moderarea şi schimbarea dorinţelor credincioşilor creştini care au donat sau lăsat bunurile lor pentru cauze pioase, pot fi făcute de Ierarh numai din cauze juste şi necesare, dacă fondatorul a acordat aceluiaşi Ierarh, în mod expres, puterea de a reduce.
         § 2. Dacă executarea îndatoririlor impuse a devenit imposibilă din cauza micşorării veniturilor sau din alte cauze, fără nici o vină a administratorilor, Ierarhul, după ce s-a consultat cu cei interesaţi şi cu consiliul competent, şi respectând cât se poate mai bine dorinţa fondatorului, poate micşora în mod echitabil acele îndatoriri, rămânând neschimbat can. 1052.
         § 3. În celelalte cazuri se va recurge, în legătură cu acestea, la Scaunul Apostolic sau la Patriarh, care va acţiona cu consimţământul Sinodului permanent.