Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

CCEO

IntraText CT - Text

  • TITLUL XXIV DESPRE JUDECATI ÎN GENERAL
    • CAPITOLUL III DESPRE OBLIGATIILE JUDECATORILOR SI AI ALTOR SLUJITORI AI TRIBUNALELOR
Previous - Next

Click here to show the links to concordance

CAPITOLUL III
DESPRE OBLIGAŢIILE JUDECĂTORILOR ŞI AI ALTOR SLUJITORI AI TRIBUNALELOR

Can. 1103 - § 1. (= 1444) Toţi credincioşii creştini, şi în primul rând Episcopii, se vor strădui cu sârguinţă pentru ca, stabilită rămânând justiţia, litigiile să fie evitate, pe cât posibil, în sânul poporului lui Dumnezeu sau pentru o cât mai rapidă rezolvare pacifică.
         § 2. Judecătorul, la începutul litigiului şi chiar şi în alt moment, ori de câte ori se întrevede un rezultat bun, nu va omite să îndemne şi să ajute părţile pentru a căuta de comun acord o soluţie echitabilă a controversei şi să le indice căile potrivite pentru acest scop, recurgând chiar la medierea unor oameni importanţi.
         § 3. Dacă însă cauza priveşte bunurile personale ale părţilor, judecătorul va aprecia dacă controversa poate fi încheiată în mod util printr-o tranzacţie sau compromis arbitrar.

Can. 1104 - § 1. Judecătorul competent trebuie să presteze slujirea sa părţii care o cere în mod legitim.
         § 2. (= 1501) Judecătorul nu poate examina nici o cauză, dacă nu i-a fost făcută o cerere, conform normei canoanelor, de către cel care este interesat sau de către promotorul dreptăţii.

Can. 1105 - (= 1447) Cel care a intervenit într-un proces ca judecător, promotor al dreptăţii, apărător al legăturii, procurator, avocat, martor sau expert nu poate mai târziu defini în mod valid aceeaşi cauză în alt grad de judecată ca judecător sau să îndeplinească în aceeaşi [cauză] funcţia de asesor.

Can. 1106 - § 1. (= 1448) Judecătorul nu va accepta examinarea unei cauze care oarecum îl priveşte din motivul consangvinităţii sau afinităţii, în oricare grad al liniei drepte, şi până la al patrulea grad al liniei colaterale inclusiv, sau din motivul tutelei sau curatelei, sau al unei obişnuinţe intime de viaţă, sau al unei duşmănii mari, sau al unui profit de realizat sau al unei daune de evitat.
         § 2. În aceleaşi circumstanţe trebuie să se abţină de la exercitarea funcţiei promotorul dreptăţii, apărătorul legăturii, asesorul şi auditorul.

Can. 1107 - § 1. (cf 1449 § 2) Dacă judecătorul este recuzat, fie în tribunalul ordinar, fie în cel delegat, deşi este competent, autoritatea căreia tribunalul îi este subordonată imediat va defini această excepţie, rămânând neschimbat can. 1062, §§ 2 şi 5.
         § 2. (= 1449 § 3) Dacă Episcopul eparhial este judecătorul şi recuzarea se opune contra sa, se va abţine de la judecată.
         § 3. Dacă recuzarea se opune contra celorlalţi slujitori ai tribunalului, această excepţie va fi tratată de preşedintele tribunalului colegial sau de judecător, dacă este unic.

Can. 1108 - (= 1450) Dacă se admite recuzarea, persoanele trebuie schimbate, însă nu şi gradul judecatei.

Can. 1109 - § 1. (cf 1451 § 1) Chestiunea recuzării trebuie definită foarte expeditiv, după audierea părţilor.
         § 2. Actele făcute de un judecător înainte de a fi fost recuzat sunt valide; cele însă care au fost făcute după ce a fost propusă recuzarea trebuie să fie anulate, dacă o parte cere aceasta în decurs de zece zile de la admiterea recuzării; după admiterea recuzării [actele] sunt invalide.

Can. 1110 - § 1. (= 1452) Într-o cauză care priveşte numai interesul particularilor, judecătorul poate acţiona doar la instanţa unei părţi; dacă însă cauza a fost legitim introdusă, judecătorul poate purcede şi chiar trebuie să o facă, chiar din oficiu, în cauzele penale şi în alte cauze care privesc binele public al Bisericii sau mântuirea sufletelor.
         § 2. Judecătorul poate, de asemenea, suplini neglijenţa părţilor în aducerea probelor sau în opunerea excepţiilor ori de câte ori consideră necesar, pentru a evita o gravă sentinţă injustă, rămânând neschimbat can. 1283.

Can. 1111 - (= 1453) Judecătorii şi tribunalele se vor îngriji ca, stabilită fiind justiţia, toate cauzele să fie terminate cât mai repede posibil, astfel încât în primul grad de judecată să nu fie prelungite mai mult de un an, iar în gradul de apel nu mai mult de şase luni.

Can. 1112 - (cf 1454) Toţi cei care constituie tribunalul sau persoanele care colaborează, trebuie să promită că îşi vor îndeplini sarcina cu fidelitate.

Can. 1113 - § 1. (= 1455) În judecăţile penale trebuie ca întotdeauna, iar în judecăţile contencioase atunci când divulgarea unui act procesual poate aduce prejudiciu părţilor, judecătorii şi adjutanţii tribunalului trebuie să ţină secretul.
         § 2. Sunt, de asemenea, obligaţi să ţină întotdeauna şi faţă de toţi secretul discuţiilor care au loc între judecători în tribunalul colegial înainte de a se da sentinţa şi, de asemenea, privitor la diferitele votări şi opinii pronunţate acolo; la acest secret sunt obligaţi şi toţi cei cărora despre aceste lucruri le-a parvenit ştirea în orice fel.
         § 3. Mai mult decât atât, ori de câte ori natura cauzei sau a probelor este astfel încât prin divulgarea actelor sau a probelor se poate pune în pericol faima altuia, sau se poate da ocazie la naşterea unor disensiuni, sau scandaluri sau altfel de inconveniente de acest fel, judecătorul poate obliga prin jurământ să păstreze secretul pe martori, pe experţi, pe părţi şi pe avocaţii sau pe procuratorii lor.

Can. 1114 - (= 1456) Judecătorului şi tuturor celorlalţi slujitori ai tribunalului le este interzis să accepte orice fel de dar cu ocazia desfăşurării judecăţii.

Can. 1115 - § 1. (= 1457) Judecătorii care, chiar dacă sunt competenţi în mod sigur şi evident, refuză să servească dreptatea sau care, fără nici un fundament într-o prescriere de drept, se declară competenţi şi examinează sau hotărăsc cauze, sau violează secretul prevăzut prin lege, sau prin înşelăciune şi neglijenţă gravă cauzează o altă daună părţilor, pot fi pedepsiţi de către autoritatea competentă cu pedepsele corespunzătoare, inclusiv privarea de funcţie.
         § 2. Cu aceleaşi pedepse pot fi pedepsiţi şi ceilalţi slujitori şi adjutanţi ai tribunalului dacă au greşit în funcţia lor aşa cum se arată mai sus; pe toţi aceştia îi poate pedepsi şi judecătorul.

Can. 1116 - Dacă judecătorul prevede că reclamatul probabil va respinge sentinţa bisericească, fiind întâmplător împotriva lui, şi de aceea drepturile cuvenite pârâtului nu vor fi garantate suficient, la cererea pârâtului sau chiar din oficiu poate impune reclamatului o cauţiune corespunzătoare, în vederea respectării sentinţei bisericeşti.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License