Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
CCEO IntraText CT - Text |
|
|
Art.
II Can. 1471 - § 1. (= 1728)
Rămânând neschimbate canoanele acestui titlu, în
judecata penală trebuie aplicate, dacă nu se opune natura lucrului,
canoanele despre judecăţi în general şi cele privind
judecata contencioasă ordinară, precum şi normele speciale
pentru cauzele care privesc binele public, însă nu şi canoanele
privitoare la judecata contencioasă sumară. Can.
1472 - § 1. (= 1721) Dacă Ierarhul a decretat să
înceapă judecata penală, va da actele investigaţiei
promotorului dreptăţii, care va prezenta judecătorului cererea
de acuzare conform normei cann. 1185 şi 1187. Can. 1473 - (= 1722) În scopul prevenirii scandalului, pentru protejarea libertăţii martorilor şi pentru tutelarea bunului mers al judecăţii, Ierarhul, în orice stare şi grad al judecăţii penale, după ce l-a audiat pe promotorul dreptăţii şi după ce l-a citat pe acuzatul însuşi, poate să-i interzică acuzatului exercitarea hirotonirii sacre, a funcţiei, a ministeriului sau a altei alte sarcini, să-i impună sau să-i interzică locuirea într-un anumit loc sau teritoriu, sau să-i interzică chiar şi primirea publică a Divinei Euharistii; toate acestea vor fi revocate după încetarea cauzei şi iau sfârşit când încetează judecata penală, prin dreptul însuşi. Can. 1474 - (= 1723 §§ 1-2) Judecătorul, citându-l pe acuzat, trebuie să-l invite să-şi aleagă un avocat într-un timp determinat; după trecerea inutilă [a timpului] judecătorul însuşi îi va numi acuzatului un avocat din oficiu, care va rămâne atâta timp în sarcină până când acuzatul îşi va constitui un avocat. Can.
1475 - § 1. (= 1724) În orice grad al
judecăţii, renunţarea la instanţa litigiului se poate face
de către promotorul dreptăţii, cu mandatul sau cu consimţământul
Ierarhului din a cărui deliberare s-a promovat judecata. Can. 1476 - (cf 1725) Pe lângă apărările şi observaţiile care au fost date în scris, dacă au fost, discutarea cauzei trebuie să fie verbală. Can.
1477 - § 1. (cf 1663 § 2) La discuţie asistă
promotorul dreptăţii, acuzatul şi avocatul său, partea
lezată despre care vorbeşte can. 1483, § 1 şi avocatul ei. Can. 1478 - (= 1725) În discutarea cauzei acuzatul are întotdeauna dreptul, fie el însuşi, fie avocatul său, să aibă ultimul cuvânt. Can.
1479 - § 1. (cf 1667) După încheierea discuţiei tribunalul va da sentinţa. Can. 1480 - (cf 1668 b) Dispozitivul sentinţei trebuie publicat imediat, exceptând cazul în care tribunalul a hotărât pentru o cauză gravă că decizia trebuie păstrată secretă până la intimarea formală a sentinţei, care nu poate fi amânată mai mult de o lună, socotită din ziua definirii cauzei penale. Can.
1481 - § 1. (= 1727) Vinovatul poate interpune apel, chiar
dacă judecătorul l-a eliberat doar pentru că pedeapsa era
facultativă sau pentru că judecătorul s-a folosit de puterea
despre care se vorbeşte în cann. 1409, § 1 şi 1415. Can. 1482 - (= 1726) În orice stare şi grad al judecăţii penale, dacă se constată în mod evident că delictul nu a fost comis de acuzat, judecătorul trebuie să declare aceasta prin sentinţă şi să-l absolve pe acuzat, chiar dacă în acelaşi timp se constată că acţiunea penală s-a stins.
|
Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC IntraText® (V89) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License |