Art. I
Despre procedura emiterii decretelor extrajudiciare

Can. 1517 - § 1. (cf 50) Înainte de a emite un decret extrajudiciar, autoritatea va căuta informaţiile şi probele necesare; va audia sau îi va consulta pe cei pe care de drept trebuie să-i audieze sau să-i consulte; îi va audia pe cei pe care decretul îi priveşte direct şi mai ales pe cei ale căror drepturi pot fi lezate.
         § 2. Solicitantului şi chiar şi celui ce în mod legitim contrazice, autoritatea le va face cunoscute informaţiile şi probele ce pot fi cunoscute fără pericolul unei daune publice sau private, şi le va arăta raţiuni care sunt eventual potrivnice, dându-le posibilitatea de a răspunde, chiar şi prin apărător, în termenul determinat de autoritatea însăşi.

Can. 1518 - (<> 57) Autoritatea va emite decretul în decurs de şaizeci de zile de la primirea cererii în vederea obţinerii decretului, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris stabileşte alt termen; dacă, însă, aceasta nu s-a făcut şi solicitantul cere din nou în scris un decret, în a treizecia zi, socotită de la primirea acestei cereri, chiar dacă atunci nu s-a făcut nimic, cererea se consideră respinsă, ca şi cum respingerea s-ar fi făcut în ziua aceea prin decret, astfel încât să se poată interpune recurs împotriva sa.

Can. 1519 - § 1. Cel care emite decretul trebuie să ţină cont şi să caute ceea ce pare să conducă cel mai mult la mântuirea sufletelor şi la binele public, respectând, desigur, legile şi obiceiurile, justiţia şi echitatea.
         § 2. (51) În decret vor fi exprimate motivele, cel puţin sumar; dacă însă pericolul de a aduce daune publice sau private împiedică exprimarea motivelor, acestea vor fi specificate într-un act secret, care să-i fie arătat celui care se ocupă de un eventual recurs interpus, dacă acesta o cere.

Can. 1520 - § 1. Decretul are putere de drept după ce a fost intimat destinatarului, în modul care, conform legilor şi obiceiurilor locului, este cel mai sigur.
         § 2. (cf 55) Dacă pericolul de a provoca daune publice sau private împiedică ca textul scris al decretului să poată fi consemnat, autoritatea bisericească poate dispune ca decretul să-i fie citit destinatarului în faţa a doi martori sau a notarului care va redacta procesul verbal, subscris de toţi cei prezenţi; acestea făcute, decretul se consideră intimat.
         § 3. (56) Dacă, în schimb, cel căruia îi este destinat decretul respinge intimarea sau, convocat conform dreptului pentru primirea decretului sau pentru a-l audia, nu s-a prezentat fără o cauză justă, ce trebuie evaluată de către autorului decretului, sau a refuzat să semneze procesul verbal, decretul se consideră intimat.