CAPITOLUL I
DESPRE PONTIFUL ROMAN

Can. 43 - (= 331) Episcopul Bisericii din Roma, în care dăinuie sarcina dată de Domnul doar lui Petru, primul dintre Apostoli, care trebuie transmisă succesorilor săi, este capul Colegiului Episcopilor, Vicarul lui Hristos şi Păstorul Bisericii universale aici pe pământ; de aceea el, în virtutea sarcinii sale, are puterea ordinară supremă, deplină, nemijlocită şi universală în Biserică, [putere] pe care o poate exercita întotdeauna în mod liber.

Can. 44 - § 1. (= 332) Pontiful Roman obţine puterea deplină şi supremă în Biserică, prin alegerea legitimă acceptată de el, împreună cu hirotonirea episcopală; de aceea, alesul la pontificatul suprem, care este Episcop, obţine această putere din momentul acceptării; dacă însă caracterul episcopal îi lipseşte, va fi imediat hirotonit Episcop.
         § 2. Dacă se întâmplă ca Pontiful Roman să renunţe la funcţia sa, se cere pentru validitate ca renunţarea să fie făcută în mod liber şi să fie manifestată în formele cerute; [această renunţare] însă nu trebuie aprobată de nimeni.

Can. 45 - § 1. (= 333) Pontiful Roman, în virtutea funcţiei sale, se bucură nu numai de puterea asupra Bisericii universale, ci şi de întâietatea puterii ordiare asupra tuturor eparhiilor şi grupărilor acestora; prin aceasta însă, este în acelaşi timp întărită şi garantată puterea proprie, ordinară şi imediată pe care Episcopii o au asupra eparhiei încredinţate grijii lor.
         § 2. Pontiful Roman, în îndeplinirea sarcinii de Păstor suprem al Bisericii universale, este întotdeauna unit în comuniune cu ceilalţi Episcopi şi, mai mult, cu Biserica universală; cu toate acestea el are dreptul de a determina, în funcţie de necesităţile Bisericii, modul, fie personal, fie colegial, în care să fie exercitată această sarcină.
         § 3. Împotriva unei sentinţe sau a unui decret al Pontifului Roman nu se acordă dreptul la apel şi nici la recurs.

Can. 46 - § 1. (cf 334) În exercitarea sarcinii sale, Pontiful Roman este ajutat de Episcopi, care pot coopera cu el în diferite moduri, printre care este Sinodul Episcopilor; în plus îi sunt de ajutor Părinţii Cardinali, Curia Romană, Legaţii pontificali precum şi alte persoane şi diferite instituţii în funcţie de necesităţile timpurilor; toate aceste persoane şi instituţii împlinesc sarcina încredinţată lor în numele şi cu autoritatea aceluiaşi Pontif Roman, pentru binele tuturor Bisericilor, conform normelor stabilite de el însuşi.
         § 2. Participarea Patriarhilor şi a celorlalţi Ierarhi care prezidează Bisericile sui iuris la Sinodul Episcopilor este reglementată de normele speciale stabilite de însuşi Pontiful Roman.

Can. 47 - (cf 335) În timp ce Scaunul Roman este vacant sau împiedicat în totalitate, nu se va schimba nimic în conducerea Bisericii universale; se vor respecta însă legile speciale emise pentru acele circumstanţe.

Can. 48 - (= 361) Sub numele de Scaun Apostolic sau Sfântul Scaun se înţelege, în acest Cod, nu numai Pontiful Roman, ci şi, dacă dreptul nu dispune altfel sau nu rezultă altfel din natura lucrurilor, Dicasterele şi celelalte instituţii ale Curiei Romane.