Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioan Paul al II-ea
Predica la beatificarea Maicii Tereza

IntraText CT - Text
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

1. "Cine vrea fie primul între voi fie slujitorul tuturor" (Mc 10,44). Aceste cuvinte ale lui Isus adresate discipolilor, care au răsunat puţin mai devreme în această Piaţă, arată care este drumul care duce la "măreţia" evanghelică. Este drumul pe care Cristos însuşi l-a parcurs până la Cruce; un itinerar de iubire şi de slujire, care răstoarnă orice logică omenească. fii slujitorul tuturor!

De această logică s-a lăsat călăuzită Maica Tereza de Calcutta, Fondatoare a Misionarilor şi Misionarelor Carităţii, pe care astăzi am bucuria o înscriu în rândul fericiţilor. Îi sunt personal recunoscător acestei femei curajoase, pe care am simţit-o mereu aproape de mine. Ca o icoană a Bunului Samaritean, mergea oriunde pentru a-l sluji pe Cristos în cei mai săraci dintre săraci. Nici măcar conflictele şi războaiele nu reuşeau o oprească.

Din când în când venea îmi vorbească despre experienţele ei în slujba valorilor evanghelice. Îmi amintesc, de exemplu, ceea ce a spus atunci când a primit premiul Nobel pentru pace: "Dacă auziţi vreo femeie nu vrea păstreze copilul şi doreşte avorteze, căutaţi o convingeţi îmi aducă acel copil. Eu îl voi iubi, văzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu" (Oslo, 10 decembrie 1979).




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

IntraText® (V85) © 1996-2003 EuloTech