4. "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40). Acest fragment evanghelic, atât de crucial pentru a înţelege slujirea adusă de Maica Tereza săracilor, a stat la baza convingerii ei pline de credinţă că atingând trupurile suferinde ale săracilor atingea trupul lui Cristos. Slujirea ei era îndreptată spre Isus însuşi, ascuns sub veşmintele respingătoare ale celor mai săraci dintre săraci. Maica Tereza a scos în evidenţă semnificaţia profundă a slujirii - un act de iubire pentru cei înfometaţi, însetaţi, străini, goi, bolnavi, închişi (cf. Mt 25,34-36) este pentru Isus însuşi.

Recunoscându-l pe El, l-a slujit cu devoţiune plină de iubire, exprimând delicateţea iubirii ei sponsale. Astfel, în totala dăruire de sine faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, Maica Tereza a aflat cea mai mare împlinire a sa şi a trăit cea mai nobilă calitate a feminităţii ei. Dorea să fie un semn al "iubirii lui Dumnezeu, al prezenţei lui Dumnezeu, al compasiunii lui Dumnezeu" şi să le amintească astfel tuturor valoarea şi demnitatea fiecărui fiu al lui Dumnezeu, "creat pentru a iubi şi a fi iubit". Astfel, Maica Tereza "a dus sufletele la Dumnezeu şi pe Dumnezeu la suflete" şi a săturat setea lui Cristos, mai ales pentru cei mai nevoiaşi, cei a căror viziune asupra lui Dumnezeu fusese alterată de suferinţă şi durere.