5. "Fiul omului a venit să-şi dea propria viaţă ca răscumpărare pentru mulţi" (Mc 10,45). Maica Tereza a împărtăşit pătimirea celui Răstignit, mai ales în timpul îndelungaţilor ani de "noapte interioară". Aceasta a fost o încercare foarte dureroasă, pe care a primit-o ca pe un "dar şi privilegiu" deosebit.

În ceasurile cele mai întunecate se agăţa cu mai multă stăruinţă de rugăciune în faţa Preasfântului Sacrament. Această grea suferinţă spirituală a făcut-o să se identifice tot mai mult cu cei pe care îi slujea zi de zi, experimentând durerea lor şi uneori chiar respingerea. Îi plăcea să repete că cea mai mare sărăcie este aceea de a fi nedorit, de a nu avea pe nimeni care să aibă grijă de tine.