Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library
Ioan Paul al II-ea
Mesajul pentru XII-a zi a bolnavului

IntraText CT - Text
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

3. Aici rezidă cheia de boltă a istoriei: prin Neprihănita Zămislire a Mariei a început marea operă a Mântuirii, care s-a împlinit în sângele preţios al lui Cristos. În El fiecare persoană este chemată se realizeze pe deplin până la desăvârşirea sfinţeniei (cf. Col 1,28).

Neprihănita Zămislire este, de aceea, zorii promiţători ai zilei strălucitoare a lui Cristos, care prin moartea şi învierea sa a restabilit deplina armonie între Dumnezeu şi omenire. Dacă Isus este izvorul vieţii care învinge moartea, Maria este mama grijulie care vine în întâmpinarea aşteptărilor fiilor săi, dobândind pentru ei sănătatea sufletului şi a trupului. Acesta este mesajul pe care Sanctuarul de la Lourdes îl propune mereu în mod constant celor devotaţi şi pelerinilor. Aceasta este şi semnificaţia vindecărilor trupeşti şi spirituale care au loc la grota de la Massabielle .

Din ziua în care i-a apărut Bernadetei Soubirous, Maria a "vindecat" în acel loc dureri şi boli, redând atâtor fii ai săi şi sănătatea trupului. Minuni mult mai surprinzătoare a săvârşit însă în sufletele credincioşilor, deschizându-le sufletul pentru întâlnirea cu Fiul său Isus, răspuns adevărat la aşteptările cele mai profunde ale inimii omului. Duhul Sfânt, care a umbrit-o în momentul Întrupării Cuvântului, transformă sufletul a nenumăraţi bolnavi care aleargă la Ea. Chiar şi atunci când nu dobândesc darul sănătăţii trupeşti, pot dobândi mereu un alt bine mai important: convertirea inimii, izvor de pace şi de bucurie interioară. Acest dar transformă existenţa lor şi îi face apostoli ai Crucii lui Cristos, stindard al speranţei, chiar şi în mijlocul celor mai grele şi mai dificile încercări.




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

IntraText® (V85) © 1996-2003 EuloTech