Chapter

 1 1(1)|           ele, este singurul care are conştiinţa morţii sale,
 2 2   |          nu numai  se roagă, ci are posibilitatea  devină
 3 2   |          Dumnezeu, şi nu numai  are conştiinţa morţii, dar are
 4 2   |        are conştiinţa morţii, dar are puterea, dată de Hristos,
 5 2   |         transmită şi altora. Omul are sădită în fiinţa sa nevoia
 6 2   |   inferioară asinei, credem  se are în vedere omul eretic, duşman
 7 2   |          prima însuşire pe care o are omul, dar nu o au animalele,
 8 2   |      Biserica de Răsărit.~De unde are omul această învăţătură
 9 2   |          De aceea, el nu numai  are tendinţa de a-L cunoaşte
10 2   |         şi lăuda] pe Dumnezeu, ci are sădite în fiinţa sa însuşirile
11 2(7)|      pecetea frumuseţii pe care o are Modelul nostru, atunci cu
12 2   |     omeneşti, dar pentru Cel care are în faţa ochilor toate făpturile
13 2   |        acest paradox aparent. “Nu are importanţă faptul  Hristos
14 2   |           prin simţământul care-l are,  nu-i străin nici de
15 2   |       liber, cu puterea pe care o are în sine la naşterea sa. 21~
16 2   |          Dumnezeu, pe care omul o are în sine în chip firesc,
17 2   |          în chip firesc, omul mai are şi o altă mişcare, nefirească,
18 3   | animalului~Omul se naşte, creşte, are nevoie de hrană, îmbătrâneşte
19 3   |     aceasta...” 33 Dumnezeu, Care are nemăsurată iubire de oameni,
20 3   |  patimilor, 40 şi din clipa aceea are loc în om o răsturnare şi
21 3   |        din sufletul tău. Şi mânia are dinţi şi unghii groaznice;
22 3   |           cu care este înzestrat, are putere  conducă cu ele.
23 3   |           le poată depăşi, omul are putere  supună el aceste
24 3   |            pe lângă biologic, mai are ceva care desemnează natura
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (VA1) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2009. Content in this page is licensed under a Creative Commons License