Chapter

 1 1(1) |          tuturor acestor stihii, căci, spre deosebire de ele,
 2 1    |      vedea (şi de aceea o bătea, căci asina în tot felul se împotrivea
 3 1    |         măcar  nu se ruga Lui (căci ni se relatează mai sus
 4 2    |        care nu o au dobitoacele? Căci anume în aceasta credem
 5 2(7) |     deplină unire şi identitate. Căci ce deosebire poate fi între
 6 2    |  condiţia] pentru orice virtute. Căcivirtutea constă în a fi
 7 2    |      scopul lui Adam cel vechi, “căci nu Adam cel vechi a fost
 8 2(14)|    preţioasă fiinţă care e omul. Căci nu era firesc  apară stăpânul
 9 2    |      anume de Cuvântul întrupat. Căci, fiind o natură divino-umană,
10 2    |   sălăşluiască Hristos Dumnezeu. Căci dacă trupul ne-a fost dat
11 2    |      naştere este Sfântul Botez. Căci, “pentru ca  devină cu
12 3    |        cu Adam alcătuieşte omul, căcia făcut Dumnezeu pe om
13 3    |          fi femeia după înviere, căci toţi au avut-o de nevastă,
14 3    |      însoară, nici nu se mărită. Căci nici  moară nu mai pot,
15 3    |        nici  moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi
16 3    |         de căderea în păcat”. 30 Căcidacă viaţa celor restabiliţi
17 3    |        rău decât dobitocul38: “căci vierme sunt, şi nu om”,
18 3    |         dreptate” (Rom. 6, 16). “Căci şi noi eram altă dată fără
19 3    |    piedică în calea filozofiei: “Căci  ştii, declară Socrate
20 3    | începutul “Confesiunilor” sale. “Căci sufletul omului, scrie Sfântul
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (VA1) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2009. Content in this page is licensed under a Creative Commons License