Chapter

 1 1    |        intermediul animalelor. Atunci când Valaam vrăjitorul,
 2 2(7) |     care o are Modelul nostru, atunci cu greu s-ar isca între
 3 2(12)|  schiţează viitoarea lucrare: “Atunci când a fost vorba de crearea
 4 2    | ultimul după toate creaturile, atunci este, negreşit, logic ca
 5 2    |     mod natural spre Dumnezeu. Atunci când această tendinţă este
 6 2    |       al cuvântului. Deoarece, atuncicând Îl neagă pe Dumnezeu,
 7 3    |        spate, lipiţi de umeri: atunci Dumnezeu i-a despărţit printr-o
 8 3    |        pofida politeismului de atunci, ajunseseră  afirme 
 9 3    |       dintre Enkidu şi natură. Atunci când Ghilgameş voieşte să-şi
10 3    |     păcatul, iar drept urmare, atunci când se îndreaptă spre adăpătoare,
11 3    |      în Hristos” (Gal. 3, 28). Atunci când Mântuitorul a fost
12 3    |   aseamănă cu cea a îngerilor, atunci e limpede  viaţa de dinainte
13 3    |     durerea şi viaţa chinuită, atunci, o dată cu acestea, a fost
14 3    |  putere  conducă cu ele. Iar atunci cândputerea minţii ajunge
15 3    |        de marele apostol Pavel atunci când ne cere  căutăm cele
16 3    |    chip natural spre Dumnezeu. Atunci când această mişcare este
17 3    |      Aceluia, a primit fiinţă; atunci când se desparte de El,
18 3    |    pedepsită de zeii mai mari. Atunci când Prometeu îndrăzneşte
19 3(56)|   Trebuie  ştii Socrate, , atunci când omul crede  este
20 3(56)|    râsese multă vreme -, încep atunci să-i răscolească sufletul,
Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (VA1) - Some rights reserved by EuloTech SRL - 1996-2009. Content in this page is licensed under a Creative Commons License