IntraText Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library |
1. Ce īl deosebeste pe om de animale? | «» |
1. Ce îl deosebeşte pe om de animale?
Există o mulţime de încercări de a-l defini pe om. Pentru Aristotel, omul era un animal social. Pentru Bergson şi Blaga, un animal care fabrică unelte. Pentru Feuerbach, omul este ceea ce mănâncă. În sfârşit, pentru Darwin şi adepţii lui, omul nu este decât o prelungire a maimuţei, iar Thomas Hobbes face o afirmaţie care pare să curme orice aspiraţie la nobleţe a omului. Pentru el, omul este lup omului.
Unii, precum Nietzsche, pun la baza fiinţei umane voinţa de putere, iar Freud vede în om un ghem de instincte peste care domneşte sexualitatea, care determină orice activitate a omului (libido). Omul mai este văzut de unii şi drept un animal care iubeşte frumosul. Desigur, această afirmaţie, precum şi cea a lui Pascal1, care pune în faţă raţionalitatea şi conştiinţa morţii, par să nu excludă din alcătuirea fiinţei umane şi un oarecare fior metafizic.
În ce ne priveşte, credem că toate aceste afirmaţii se potrivesc omului, însă nici una din ele nu poate fi luată drept adevăr cuprinzător. Da, omul este un animal - dar un animal îndumnezeit! Astfel rezumă teologul grec contemporan, Panayotis Nellas, 2 concepţia generală a Sfinţilor Părinţi despre om. Şi aceasta este singura însuşire dintre toate câte i se pot atribui omului, capabilă să-l smulgă din lumea animală şi să-l înalţe deasupra ei. De aceea vom încerca să o desfăşurăm.
Se pare că a vedea în om doar un animal cu conştiinţa morţii, nu înseamnă a-l deosebi de fiinţele iraţionale. Chiar dacă l-am numi animal care se roagă, totuşi nu am rezolva mare lucru în acest sens. Pentru a fi om, este nevoie de mai mult.
Experienţa ştiinţei moderne dovedeşte că animalele pot fi mai mult decât s-a crezut multă vreme despre ele. Fără să acceptăm unele exagerări care se fac în acest sens, potrivit cărora animalele pot deveni superioare omului, ţinem totuşi să amintim un pasaj interesant al Psalmistului. În psalmul 103, “puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu hrana lor” (22). Iată un amănunt de scandal atât pentru materialişti, cât şi pentru misticii minori care, atribuind omului trăirea metafizică, gândeau că l-au separat pentru totdeauna de lumea animală. Animalele se roagă, trăiesc o relaţie tainică cu Dumnezeu, iar Dumnezeu le poartă de grijă, deoarece ele sunt destinate omului - făptura iubită a lui Dumnezeu, rodul iubirii Creatorului. De aceea Noe primeşte poruncă să ia cu sine în corabie nu doar din “animalele curate”, ci chiar şi din cele “necurate”, câte o pereche, “ca să le păstreze soiul pentru tot pământul” (Fc. 7, 2), iar proorocul David spune: “oameni şi dobitoace vei izbăvi Doamne” (Ps. 35, 6).
Animalele se supun poruncilor Dumnezeieşti, încât Dumnezeu îşi face cunoscută voia Sa oamenilor prin intermediul animalelor. Atunci când Valaam vrăjitorul, împotriva voii lui Dumnezeu, s-a pornit pe asina sa ca să-i binecuvânteze pe moabiţi, “Îngerul Domnului s-a sculat, ca să-l mustre pe cale”. Moise ne spune că asina a văzut Îngerul Domnului, pe care Valaam nu-l vedea (şi de aceea o bătea, căci asina în tot felul se împotrivea să mai meargă). Şi iată că “Domnul a deschis gura asinei, şi aceasta a zis către Valaam: “ce ţi-am făcut eu, de mă baţi acum pentru a treia oară?”. În cele din urmă, Îngerul se arată şi lui Valaam. Acesta cade cu faţa la pământ, iar cuvintele pe care le aude din gura îngerului sunt acestea: “De ce ai bătut asina ta de trei ori? Eu am ieşit să te împiedic, deoarece calea ta nu este dreaptă înaintea mea; şi asina, văzându-mă pe mine, s-a întors de la mine de trei ori până acum; dacă ea nu s-ar fi întors de la mine, eu te-aş fi ucis pe tine, iar pe ea aş fi lăsat-o vie” (Num. 22, 21-33). 3
Iată că Dumnezeu preferă să se arate mai degrabă şi să cruţe un dobitoc decât un om care Îi este duşman, în cazul dat, vrăjitorul Valaam. Cu toate că nu putem spune despre Valaam că nu avea cunoştinţă de Dumnezeu şi nici măcar că nu se ruga Lui (căci ni se relatează mai sus că se ruga), totuşi vedem că, prin atitudinea sa, om fiind, se coboară mai jos decât dobitoacele.
Aşadar, ce este aceea ce îl ridică pe om deasupra animalelor?
«» |