Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • ECCLESIASTUL
    • CAPITOLUL 10
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL 10 
Urmările nedreptăţii omeneşti şi ale trândăviei. 

1. O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte miresme; puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune
2. Inima celui înţelept este la dreapta lui, iar inima celui nebun la stânga
3. La fel celui nebun când merge pe drum îi lipseşte dreapta pricepere, iar toată lumea zice: "E nebun!" 
4. Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri
5. Am mai luat seama la încă un rău de sub soare, ca o greşeală care porneşte de la stăpânitor
6. Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos
7. Am văzut robi călări pe cai şi căpetenii mergând ca robii pe jos
8. Cel ce sapă o groapă poate cadă în ea şi cel ce dărâmă un zid poate fi muşcat de şarpe
9. Cel ce sfărâmă pietre se poate răni cu ele, iar cel ce despică lemne se primejduieşte
10. Dacă o unealtă s-a tocit şi nu a fost ascuţită, trebuie îndoim puterile, dar înţelepciunea are ca parte izbânda
11. Dacă şarpele muşcă înainte de a fi descântat, atunci descântătorul nu are nici un folos
12. Graiurile gurii celui înţelept sânt har, iar buzele celui nebun îl doboară
13. Începutul cuvintelor gurii lui este prostia, iar sfârşitul graiului lui nebunie curată
14. Nebunul sporeşte vorbele. Omul nu ştie ce va fi după el, căci cine îi va spune ce se va întâmpla după el
15. Munca oboseşte pe cel nebun; cine nu ştie drumul nu poate se ducă în cetate
16. Vai de tine, ţară, care ai un copil rege şi căpeteniile tale mănâncă dis-de-dimineaţă
17. Fericită eşti tu, ţară, care ai rege un fecior de neam mare şi căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toţi oamenii, şi nu se dau la băutură
18. Din pricina lenei, grinzile casei se lasă, iar când stai cu mâinile în sin, apa picură în casă
19. Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate
20. Chiar în gândul tău nu blestema pe rege şi în cămara unde dormi nu defăima pe cel puternic; căci păsările cerului pot ducă un cuvânt şi neamul celor înaripate dea vorba ta pe faţă




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License