|
CAPITOLUL 12
Pilda lucrătorilor viei. Plata dajdiei. Învierea morţilor. Cea
mai mare poruncă din Lege. Domnul şi Fiul lui David. Banul
văduvei.
1. Şi a început să le vorbească în pilde:
Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus
departe.
2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o
slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au
dat drumul fără nimic.
4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă
slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul
şi au ocărât-o.
5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o;
şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele
ucigându-le.
6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele
din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de
fiul meu.
7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este
moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi
a noastră.
8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat
afară din vie.
9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va
pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o:
"Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în
capul unghiului?
11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru
minunat în ochii noştri".
12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau
de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda
aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.
13. Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din
irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.
14. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule,
ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni,
fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat
înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu?
Să dăm sau să nu dăm?
15. El însă, cunoscând făţărnicia lor,
le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca
să-l văd.
16. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e
chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale
Cezarului.
17. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului,
iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El.
18. Şi au venit la El saducheii care zic că nu
este înviere şi-L întrebau zicând:
19. Învăţătorule, Moise ne-a lăsat
scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia
fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi
să ridice urmaş fratelui.
20. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi
şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş.
21. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit,
nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea.
22. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au
lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia.
23. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va
fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie.
24. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta
rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui
Dumnezeu?
25. Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai
însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din
ceruri.
26. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi
citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând:
"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi
Dumnezeul lui Iacov"?
27. Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor
vii. Mult rătăciţi.
28. Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi
auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns,
L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?
29. Iisus i-a răspuns că întâia este:
"Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul
Domn".
30. Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul
tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi
poruncă.
31. Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi". Mai mare decât acestea nu
este altă poruncă.
32. Şi I-a zis cărturarul: Bine,
Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu
şi nu este altul afară de El.
33. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot
sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe
aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile
de tot şi decât toate jertfele.
34. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu
înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia
lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai
întrebe.
35. Şi învăţând Iisus în templu, grăia
zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David?
36. Însuşi David a zis întru Duhul Sfânt: "Zis-a
Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe
vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale".
37. Deci însuşi David Îl numeşte pe El Domn; de
unde dar este fiul lui? Şi mulţimea cea multă Îl asculta cu
bucurie.
38. Şi le zicea în învăţătura Sa:
Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în
haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe,
39. Şi să stea în băncile dintâi în sinagogi
şi să stea în capul mesei la ospeţe,
40. Ei, care secătuiesc casele văduvelor şi
de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă
osândă.
41. Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus
privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi
bogaţi aruncau mult.
42. Şi venind o văduvă săracă, a
aruncat doi bani, adică un codrant.
43. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis:
Adevărat grăiesc vouă că această văduvă
săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi
ceilalţi.
44. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe
când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată
avuţia sa.
|