Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Romanian Orthodox Bible

IntraText CT - Text

  • ÎNTÂIA EPISTOLA CATRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
    • CAPITOLUL  2
Previous - Next

Click here to hide the links to concordance

CAPITOLUL  2 
Propovăduirea Evangheliei nu stă în măiestria cuvintelor, nici în înţelepciunea lumească, ci în înţelepciunea cea după Dumnezeu. 

1. Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept
2. Căci am judecat nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta răstignit
3. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi
4. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii
5. Pentru ca credinţa voastră nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu
6. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori
7. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră
8. Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei
9. Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". 
10. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu
11. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu
12. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu
13. Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti
14. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte
15. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni
16. Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos
 




Previous - Next

Table of Contents | Words: Alphabetical - Frequency - Inverse - Length - Statistics | Help | IntraText Library

Best viewed with any browser at 800x600 or 768x1024 on Tablet PC
IntraText® (V89) - Some rights reserved by Èulogos SpA - 1996-2007. Content in this page is licensed under a Creative Commons License